Acum vreo 60 de ani, John, un tip din SUA, tragea cu pusca, facea afaceri cu petrol, se ducea cu familia la Biserica duminica si, nu de putine ori, ii injura pe negri, poponari sau pe comunisti; seara bea un whisky si fuma un trabuc; la alegeri, in general, vota cu republicanii. Intr-o zi, John vazu in oraselul sau o dubita viu colorata, cu multe floricele pe ea, din care coborasera mai multi tineri pletosi, cu hainute roz mulate pe ei, priviri tulburi si cu niste zdranganitoare in maini. Fetele care-i insoteau erau pe jumatate goale; cu totii, baiguiau ceva despre pace, flori si dragoste. John ii lasa in pace, dar pe masura ce treceau anii, incepea sa nu mai inteleaga nimic din ce se intampla in jurul lui. Idolul generatiei sale, MacArthur, fusese inlocuit cu Allen Ginsberg, un poet homosexual, membru al Partidului Comunist din SUA. Se nastea curentul Flower power si generatia hippy, Ginsberg fiind unul dintre ideologii vizibili, alturi de partenerul sau de pat, Peter Orlovski. Laboratoarele KGB incepeau sa produca ceva consistent in “Vest”, experienta Kim Philby, agent NKVD si KGB, infiltrat la cel mai inalt nivel in serviciile secrete anglo-americane, descoperit ca atare de-abia in 1963, fiind de mare folos. Rusii au inceput sa exporte decadenta, curentul flower power fiind cea mai puternica arma ideologica a Moscovei, folosita cu succes atat in Europa Occidentala cat si in SUA. Promotorii au fost in marea lor majoritate simpatizanti sau chiar membri ai partidelor comuniste din Vest, acestea fiind bineinteles aflate sub obladuirea Puterii de la Rasarit. Multimea imbecilizata, de cele mai multe ori drogata, urla de dimineata pana seara pentru dezarmarea tarilor NATO, nesufland insa niciun cuvintel despre dezarmarea URSS. In Franta anului 1968, era pe cale sa se produca a doua “revolutie”, Parisul era in flacari, universitatile rosii ca ciuma iar Charles de Gaulle devenea peste noapte perimat, Mao si Che Guevara, fiind noii corifei. Pe tineri ii freca rau de tot grija de drepturile omului din Occident, fara insa a fi sensibili si la aceleasi drepturi ale omului din Spatiul Sovietic. Nu intamplator, senatorul american Joseph McCarthy, atragea atentia in anii ’50, ca Moscova a infestat SUA cu agenti, raspanditi in special in lumea “artistica” dar si politica si poate nu intamplator, curentul hippy a inceput sa prinda viata, la scurt timp dupa ce comisiile de investigare a activitatilor comuniste din SUA si-au incetat mandatul, lasandu-se astfel cale libera actiunilor KGB. Nu absolv Occidentul si SUA de vina, semintele decadentei aruncate acolo de catre Satana Rosie au gasit un teren mai mult decat fertil; homosexualitatea, internationalismul, paganismul, apologia anormalitatii in general( lucruri specifice comunismului), au ajuns astazi in Europa ca si in SUA, litera de lege. Rusia jubileaza, sub PR-ul impecabil al lui Alexander Dughin, Putin, “fostul” kaghebist, actual “cruciat” culegand acum roadele muncii inaintasilor sai. Astazi, il vedem pe rus razand batjocoritor de femeia cu barba a Europei Occidentale, aratandu-i cu dispret Ucrainei degetul din mijloc: fuck you, Ucraina, ce alegi barba femeii sau “icoana” rusa?

de Mihai Tirnoveanu

New York Times: Never Forgetting a Face

Joseph J. Atick cased the floor of the Ronald Reagan Building and International Trade Center in Washington as if he owned the place. In a way, he did. He was one of the organizers of the event, a conference and trade show for the biometrics security industry. Perhaps more to the point, a number of the wares on display, like an airport face-scanning checkpoint, could trace their lineage to his work.

A physicist, Dr. Atick is one of the pioneer entrepreneurs of modern face recognition. Having helped advance the fundamental face-matching technology in the 1990s, he went into business and promoted the systems to government agencies looking to identify criminals or prevent identity fraud. “We saved lives,” he said during the conference in mid-March. “We have solved crimes.”

Thanks in part to his boosterism, the global business of biometrics — using people’s unique physiological characteristics, like their fingerprint ridges and facial features, to learn or confirm their identity — is booming. It generated an estimated $7.2 billion in 2012, according to reports by Frost & Sullivan.

Making his rounds at the trade show, Dr. Atick, a short, trim man with an indeterminate Mediterranean accent, warmly greeted industry representatives at their exhibition booths. Once he was safely out of earshot, however, he worried aloud about what he was seeing. What were those companies’ policies for retaining and reusing consumers’ facial data? Could they identify individuals without their explicit consent? Were they running face-matching queries for government agencies on the side?

Now an industry consultant, Dr. Atick finds himself in a delicate position. While promoting and profiting from an industry that he helped foster, he also feels compelled to caution against its unfettered proliferation. He isn’t so much concerned about government agencies that use face recognition openly for specific purposes — for example, the many state motor vehicle departments that scan drivers’ faces as a way to prevent license duplications and fraud. Rather, what troubles him is the potential exploitation of face recognition to identify ordinary and unwitting citizens as they go about their lives in public. Online, we are all tracked. But to Dr. Atick, the street remains a haven, and he frets that he may have abetted a technology that could upend the social order.

Face-matching today could enable mass surveillance, “basically robbing everyone of their anonymity,” he says, and inhibit people’s normal behavior outside their homes. Pointing to the intelligence documents made public by Edward J. Snowden, he adds that once companies amass consumers’ facial data, government agencies might obtain access to it, too.

To many in the biometrics industry, Dr. Atick’s warning seems Cassandra-like. Face recognition to them is no different from a car, a neutral technology whose advantages far outweigh the risks. The conveniences of biometrics seem self-evident: Your unique code automatically accompanies you everywhere. They envision a world where, instead of having to rely on losable ID cards or on a jumble of easily forgettable — not to mention hackable — passwords, you could unlock your smartphone or gain entry to banks, apartment complexes, parking garages and health clubs just by showing your face.

Dr. Atick sees convenience in these kinds of uses as well. But he provides a cautionary counterexample to make his case. Just a few months back, he heard about NameTag, an app that, according to its news release, was available in an early form to people trying out Google Glass. Users had only to glance at a stranger and NameTag would instantly return a match complete with that stranger’s name, occupation and public Facebook profile information. “We are basically allowing our fellow citizens to surveil us,” Dr. Atick told me on the trade-show floor.

(His sentiments were shared by Senator Al Franken, Democrat of Minnesota and chairman of the Senate subcommittee on privacy, technology and the law. Concerned that NameTag might facilitate stalking, Mr. Franken requested that its public introduction be delayed; in late April, the app’s developer said he would comply with the request. Google has said that it will not approve facial recognition apps on Google Glass.)

Dr. Atick is just as bothered by what could be brewing quietly in larger companies. Over the past few years, several tech giants have acquired face-recognition start-up businesses. In 2011, Google bought Pittsburgh Pattern Recognition, a computer vision business developed by researchers at Carnegie Mellon University. In 2012, Facebook bought Face.com, an Israeli start-up. (Face.com, based in San Francisco and Tel Aviv, is backed by Yandex NV (YNDX), Russia’s most-used search engine, and investing firm Rhodium. )

Google and Facebook both declined to comment for this article about their plans for the technology.

Dr. Atick says the technology he helped cultivate requires some special safeguards. Unlike fingerprinting or other biometric techniques, face recognition can be used at a distance, without people’s awareness; it could then link their faces and identities to the many pictures they have put online. But in the United States, no specific federal law governs face recognition. A division of the Commerce Department is organizing a meeting of industry representatives and consumer advocates on Tuesday to start hammering out a voluntary code of conduct for the technology’s commercial use.

Dr. Atick has been working behind the scenes to influence the outcome. He is part of a tradition of scientists who have come to feel responsible for what their work has wrought. “I think that the industry has to own up,” he asserts. “If we do not step up to the plate and accept responsibility, there could be unexpected apps and consequences.”

‘Not an Innocent Machine’

A few uses of face recognition are already commonplace. It’s what allows Facebook and Google Plus to automatically suggest name tags for members or their friends in photographs.

And more applications could be in the works. Google has applied for a patent on a method to identify faces in videos and on one to allow people to log on to devices by winking or making other facial expressions. Facebook researchers recently reported how the company had developed a powerful pattern-recognition system, called DeepFace, which had achieved near-human accuracy in identifying people’s faces.

But real-time, automated face recognition is a relatively recent phenomenon and, at least for now, a niche technology. In the early 1990s, several academic researchers, including Dr. Atick, hit upon the idea of programming computers to identify a face’s most distinguishing features; the software then used those local points to recognize that face when it reappeared in other images.

To work, the technology needs a large data set, called an image gallery, containing the photographs or video stills of faces already identified by name. Software automatically converts the topography of each face in the gallery into a unique mathematical code, called a faceprint. Once people are faceprinted, they may be identified in existing or subsequent photographs or as they walk in front of a video camera.

The technology is already in use in law enforcement and casinos. In New York, Pennsylvania and California, police departments with face-recognition systems can input the image of a robbery suspect taken from a surveillance video in a bank, for instance, and compare the suspect’s faceprint against their image gallery of convicted criminals, looking for a match. And some casinos faceprint visitors, seeking to identify repeat big-spending customers for special treatment. In Japan, a few grocery stores use face-matching to classify some shoppers as shoplifters or even “complainers” and blacklist them.

Whether society embraces face recognition on a larger scale will ultimately depend on how legislators, companies and consumers resolve the argument about its singularity. Is faceprinting as innocuous as photography, an activity that people may freely perform? Or is a faceprint a unique indicator, like a fingerprint or a DNA sequence, that should require a person’s active consent before it can be collected, matched, shared or sold?

Dr. Atick is firmly in the second camp.

His upbringing influenced both his interest in identity authentication and his awareness of the power conferred on those who control it. He was born in Jerusalem in 1964 to Christian parents of Greek and French descent. Conflict based on ethnic and religious identity was the backdrop of his childhood. He was an outsider, neither Jewish nor Muslim, and remembers often having to show an identity booklet listing his name, address and religion.

“As a 5- or 6-year old boy, seeing identity as a foundation for trust, I think it marked me,” Dr. Atick says. To this day, he doesn’t feel comfortable leaving his New York apartment without his driver’s license or passport.

After a childhood accident damaged his eyesight, he became interested in the mechanics of human vision. Eventually, he dropped out of high school to write a physics textbook. His family moved to Miami, and he decided to skip college. It did not prove a setback; at 17, he was accepted to a doctoral program in physics at Stanford.

As Dr. Atick tells it, he concluded that the system worked after he walked into the lab one day and the computer called out his name, along with those of colleagues in the room. “We were just milling about and you heard this metallic voice saying: ‘I see Joseph. I see Norman. I see Paul,’ ” Dr. Atick recounts. Until then, most face recognition had involved analyzing static images, he says, not identifying a face amid a group of live people. “We had made a breakthrough.”

The researchers left academia to start their own face-recognition company, called Visionics, in 1994. Dr. Atick says he hadn’t initially considered the ramifications of their product, named FaceIt. But when intelligence agencies began making inquiries, he says, it “started dawning on me that this was not an innocent machine.”

He helped start an international biometrics trade group, and it came up with guidelines like requiring notices in places where face recognition was in use. But even in a nascent industry composed of a few companies, he had little control.

In 2001, his worst-case scenario materialized. A competitor supplied the Tampa police with a face-recognition system; officers covertly deployed it on fans attending Super Bowl XXXV. The police scanned tens of thousands of fans without their awareness, identifying a handful of petty criminals, but no one was detained.

Journalists coined it the “Snooper Bowl.” Public outrage and congressional criticism ensued, raising issues about the potential intrusiveness and fallibility of face recognition that have yet to be resolved.

Dr. Atick says he thought this fiasco had doomed the industry: “I had to explain to the media this was not responsible use.”

Then, a few months later, came the Sept. 11 terrorist attacks. Dr. Atick immediately went to Washington to promote biometrics as a new method of counterterrorism. He testified before congressional committees and made the rounds on nightly news programs where he argued that terrorism might be prevented if airports, motor vehicle departments, law enforcement and immigration agencies used face recognition to authenticate people’s identities.

“Terror is not faceless,” he said in one segment on ABC’s “World News Tonight.” “Terror has measurable identity, has a face that can be detected through technology that’s available today.”

It was an optimistic spin, given that the technology at that early stage did not work well in uncontrolled environments.

Still, Dr. Atick prospered. He merged his original business with other biometrics enterprises, eventually forming a company called L-1 Identity Solutions. In 2011, Safran, a military contractor in France, bought the bulk of that company for about $1.5 billion, including debt.

Dr. Atick had waited 17 years for a cash payout from his endeavors; his take amounted to tens of millions of dollars.

In fact, some experts view his contribution to the advancement of face recognition as not so much in research but in recognizing its business potential and capitalizing on it.

“He actually was one of the early commercializers of face-recognition algorithms,” says P. Jonathon Phillips, an electronics engineer at the National Institute of Standards and Technology, which evaluates the accuracy of commercial face-recognition engines.

Ovals, Squares and Matches

At Knickerbocker Village, a 1,600-unit red-brick apartment complex in Lower Manhattan where Julius and Ethel Rosenberg once lived, the entryways click open as residents walk toward the doors. It is one of the first properties in New York City to install a biometrics system that uses both face and motion recognition, and it is a showcase for FST Biometrics, the Israeli security firm that designed the program.

“This development will make obsolete keys, cards and codes — because your identity is the key,” says Aharon Zeevi Farkash, the chief executive of FST. “Your face, your behavior, your biometrics are the key.”

On a recent visit to New York, Mr. Farkash offered to demonstrate how it worked. We met at the Knickerbocker security office on the ground floor. There, he posed before a webcam, enabling the system to faceprint and enroll him. To test it, he walked outside into the courtyard and approached one of the apartment complex entrances. He pulled open an outer glass door, heading directly toward a camera embedded in the wall near an inner door.

Back in the security office, a monitor broadcast video of the process.

First, a yellow oval encircled Mr. Farkash’s face in the video, indicating that the system had detected a human head. Then a green square materialized around his head. The system had found a match. A message popped up on the screen: “Recognized, Farkash Aharon. Confidence: 99.7 percent.”

On his third approach, the system pegged him even sooner — while he was opening the outer door.

Mr. Farkash says he believes that systems like these, which are designed to identify people in motion, will soon make obsolete the cumbersome, time-consuming security process at most airports.

“The market needs convenient security,” he told me; the company’s system is now being tested at one airport.

Mr. Farkash served in the Israeli army for nearly 40 years, eventually as chief of military intelligence. Now a major general in the army reserves, he says he became interested in biometrics because of two global trends: the growth of densely populated megacities and the attraction that dense populations hold for terrorists.

In essence, he started FST Biometrics because he wanted to improve urban security. Although the company has residential, corporate and government clients, Mr. Farkash’s larger motive is to convince average citizens that face identification is in their best interest. He hopes that people will agree to have their faces recognized while banking, attending school, having medical treatments and so on.

If all the “the good guys” were to volunteer to be faceprinted, he theorizes, “the bad guys” would stand out as obvious outliers. Mass public surveillance, Mr. Farkash argues, should make us all safer.

Safer or not, it could have chilling consequences for human behavior.

A private high school in Los Angeles also has an FST system. The school uses the technology to recognize students when they arrive — a security measure intended to keep out unwanted interlopers. But it also serves to keep the students in line.

“If a girl will come to school at 8:05, the door will not open and she will be registered as late,” Mr. Farkash explained. “So you can use the system not only for security but for education, for better discipline.”

Faceprints and Civil Liberties

In February, Dr. Atick was invited to speak at a public meeting on face recognition convened by the National Telecommunications and Information Administration. It was part of an agency effort to corral industry executives and consumer advocates into devising a code for the technology’s commercial use.

But some tech industry representatives in attendance were reluctant to describe their plans or make public commitments to limit face recognition. Dr. Atick, who was serving on a panel, seemed to take their silence as an affront to his sense of industry accountability.

“Where is Google? Where is Facebook?” he loudly asked the audience at one point.

“Here,” one voice in the auditorium volunteered. That was about the only public contribution from the two companies that day.

The agency meetings on face recognition are continuing. In a statement, Matt Kallman, a Google spokesman, said the company was “participating in discussions to advance our view that the industry should make sure technology is in line with people’s expectations.”

A Facebook spokeswoman, Jodi Seth, said in a statement that the company was participating in the process. “Multi-stakeholder dialogues like this are critical to promoting people’s privacy,” she said, “but until a code of conduct exists, we can’t say whether we will sign it.”

The fundamental concern about faceprinting is the possibility that it would be used to covertly identify a live person by name — and then serve as the link that would connect them, without their awareness or permission, to intimate details available online, like their home addresses, dating preferences, employment histories and religious beliefs. It’s not a hypothetical risk. In 2011, researchers at Carnegie Mellon reported in a study that they had used a face-recognition app to identify some students on campus by name, linking them to their public Facebook profiles and, in some cases, to their Social Security numbers.

As with many emerging technologies, the arguments tend to coalesce around two predictable poles: those who think the technology needs rules and regulation to prevent violations of civil liberties and those who fear that regulation would stifle innovation. But face recognition stands out among such technologies: While people can disable smartphone geolocation and other tracking techniques, they can’t turn off their faces.

“Facial recognition involves the intersection of multiple research disciplines that have serious consequences for privacy, consumer protection and human rights,” wrote Jeffrey Chester, executive director of the nonprofit Center for Digital Democracy, in a recent blog post.

“Guidelines at this stage could stymie progress in a very promising market, and could kill investment,” Paul Schuepp, the chief executive of Animetrics, a company that supplies mobile face-recognition systems to the military, recently wrote on the company’s blog.

Dr. Atick takes a middle view.

To maintain the status quo around public anonymity, he says, companies should take a number of steps: They should post public notices where they use face recognition; seek permission from a consumer before collecting a faceprint with a unique, repeatable identifier like a name or code number; and use faceprints only for the specific purpose for which they have received permission. Those steps, he says, would inhibit sites, stores, apps and appliances from covertly linking a person in the real world with their multiple online personas.

“Some people believe that I am maybe inhibiting the industry from growing. I disagree,” Dr. Atick told me. “ I am helping industry make difficult choices, but the right choices.”

A version of this article appears in print on May 18, 2014, on page BU1 of the New York edition with the headline: Never Forgetting a Face.

Sursa: NYT via Ziaristi Online

Victor Roncea în interviu cu Lech Walesa
Foto: Cristina Nichitus Roncea

Victor Roncea a devenit jurnalist pentru ca să spună adevărul. A practicat meserie în numeroase țări ale lumii, și-a pus viața în pericol, a scris articole despre spionii anglo-americani și a primit amenințări de-a lungul activității sale. Un jurnalist revoluționar care are mereu credință în suflet și face față tuturor încercărilor profesionale. Despre spațiul mediatic basarabean, dl. Roncea spune: “Există ceva mai multă libertate în presa din stânga Prutului. Nu pentru mult timp, însă. Pentru că Basarabia este, încă, o oază de românism”.

Victor Roncea în Piața Universității. 1990
Foto: Pascal Ilie Virgil

Când ați debutat în presă? Ce subiect ați abordat în primul articol scris de dvs.?

Am debutat în publicația “Golanul” a Pieței Universității 1990, primul numar practic, cu fotografia de copertă, care reprezenta “Zona liberă de neocomunism a României” pe care am reușit să o apărăm în centrul Bucureștiului timp de 52 de zile neîntrerupt. Era, așadar, în timpul manifestației-maraton profund anticomuniste, îndreptată împotriva celor care au dat lovitura de stat de tip sovietic și origini ideologice troțkiste, din decembrie 1989. Orice ziar era devorat atunci, de românii avizi de cuvânt liber. Revista “Golanul” ne era aproape smulsă din mâini. Am împărțit-o aproape gratis câtorva zeci de mii de manifestanți. Fusese denumită astfel după modul în care ne-a catalogat Iliescu atunci și a fost o apariție meteorică, realizată de inimosul poet Călin Angelescu, cu care m-am intersectat, “pe baricade”, cum se zice acum, și în zilele “revoluției”. Dumnezeu să-l ierte! Am aflat că s-a stins în urmă cu șase luni, deși era încă tânăr. După intervenția brutală a minerilor manevrați de FSN – practic de milițienii lui Iliescu dar și de niscai servicii secrete străine -, Călin Angelescu a plecat în Olanda iar eu, care am fost și încarcerat ilegal, pentru câteva zile, într-o Unitate a fostelor trupe de Securitate, m-am refugiat în Statele Unite. Oricum, până la plecare am lucrat apoi la revista “Glasul”, a Ligii Studenților din București, am colaborat la săptămânalul Expres și am fost angajat la “România liberă” (eram cel mai puști din toată redacția: aveam 19 ani), la secția de tineret, după ce mă remarcase Sorin Roșca Stănescu ca unul dintre organizatorii Pieței Universității. Profit de ocazie pentru a-i mulțumi și ai spune, acum, după atâția ani de când ne-am despărțit, că “a avut dreptate”. În fine, mai e de adăugat că “România liberă” vindea atunci peste 1.000.000 de exemplare pe zi. Ceva inimaginabil azi. În SUA am devenit corespondent de presă pentru “România liberă”, acrediat la ONU și instituțiile americane, și apoi colaborator al revistei “Mișcarea”, a Noii Generații ce se conturase în Piața Universității și înființase în țară formațiunea “Mișcarea Pentru România”.

De ce v-ați făcut ziarist?

Din nevoia de a spune Adevărul, după ce îl strigasem câteva luni pe străzile Bucureștiului, începând cu 21 decembrie.

Aveți o variată experiență în mass-media. Ce aventură jurnalistică v-a marcat viața?

Fără îndoială ceea ce este denumit acum “Fenomenul Piața Universității” a jucat un rol marcant în toată cariera mea. Uneori nu-mi vine să cred că am ajuns să se spună că am “peste 20 de ani de presă”. Doamne-Doamne! Trebuie subliniat că fenomenul în sine începe pe 21 decembrie 1989 – an al centenarului morții lui Eminescu – ora 12.30, când s-a întrerupt discursul lui Ceaușescu și eu, personal, împreună cu toți prietenii mei, ne-am ridicat de pe scaune și, fără să spunem nimic, am mers val-vârtej înspre Piața Universității. Am fost blocați la Piața Romană de un baraj de TAB-uri și scutieri -  primii pe care îi vedeam în viața noastră, cu căști și scuturi – care ni se păreau niște extratereștri! În fine, această perioadă de lupte în stradă, la propriu – cu gloanțe pe la urechi, sânge și morți în propriile brațe – și zbucium, care a durat luni în șir, până pe 20 mai – ziua primelor alegeri – și apoi până pe 15 iunie – ziua venirii minerilor – cu foarte multe cotloane întunecate, de la cele din CC al PCR și ministerele de forță până la cele din TVR și Palatul Victoria, a contribuit fundamental la formarea mea ca jurnalist “de front”, după cum m-a definit undeva distinsul profesor Ilie Bădescu, una dintre cele mai sclipitoare minți ale României. A fost începutul activității mele jurnalistice, având în vedere că mi-am adus contribuția pentru a fi publicate pentru prima oară în presa din România stenogramele discuțiilor din interiorul CC-ului, cu acel “Frontul Salvării Naționale exista de șase luni”, emis de agentului GRU Nicolae Militaru în fața agenților Silviu Brucan, Petre Roman și Ion Iliescu. Pe lângă aceste luni, ce am găsit apoi, în Kosovo sau, de ce nu?, mica Transnistrie și chiar și în Palestina – unde am fost împușcat cu gloanțe de cauciuc de soldații israelieni – sau Irak, prin care am trecut după ocupație, mai mult din zbor, cu elicopterele americane și doar în “zona verde”, au venit doar pentru a contura mai bine o tusă deja trasă.

Povestiți-ne despre cea mai tensionantă investigație de presă pe care ați realizat-o. Care au fost momentele grele?

Am avut una interesantă în care am fost amenințat cu moartea de un magnat evreu american care lucra în România cu Mircea Geoană și cumnatul său, Mircea Ionuț Costea dar și cu amabasadorul de atunci al SUA, Alfred Moses. O gaură de câteva sute de milioane de euro, nerezolvată nici azi: Afacerea Transchem. În același timp am fost însă ajutat de un agent al FBI cu care am rămas prieten peste ani cât și de Sorin Roșca Stănescu, pe atunci director al ziarului ZIUA, care la rândul său l-a amenințat cu un tratament similar pe cumnatul lui Geoană, ajuns acum mare grangur. Am fost apărat de prieteni din serviciile speciale, cărora le sunt recunoscător și acum.

Ați participat la numeroase cursuri de jurnalism în diverse țări. Unde sunt rădăcinile care v-au format ca jurnalist?

Am fost și eu atras, la început, de presa anglo-saxonă și relatarea seacă, “obiectivă”, a știrii. Am și făcut această “școală”, în SUA și Marea Britanie. După câțiva ani în Statele Unite, timp în care am citit numai această presă, am petrecut ceva timp pe la Washington DC și am și vizitat redacții ale marilor publicații americane, am înțeles că nimic nu este obiectiv. Totul este un joc al manipulării subtile, înfășurată bine în poleiala “deontologiei profesionale”. Dincolo de staniol, de învelișul aurit, e o ceapă degerată și stricată, care pute îngrozitor. Un exemplu, pe care ni-l prezintă istoricul american Larry Watts: un personaj ca Lajos Kossuth, responsabil de un masacru odios – uciderea a 40.000 de români și incendierea și distrugere a peste 230 de sate românești din Transilvania – a fost transformat în erou de New York Times printr-o campanie de 600 de articole și are și statuie acum, chiar pe Capitoliu. Vă dați seama cum s-a perfecționat în rău mecanismul malefic care produce acest tip de propagandă, în cei 150 de ani scurși de atunci? Vedeți efectul televiziunii asupra generațiilor de azi, din nefericire. Scăparea e una singură: închideți televizoarele. Deci, da, întrebarea Dvs. conține și răspunsul: ca să mă regăsesc ca jurnalist m-am întors la rădăcini, la ceea ce înseamnă jurnalismul autentic românesc: Eminescu, Nae Ionescu, Pamfil Șeicaru.

Victor Roncea în Irak

Care a fost cel mai „tare” subiect pe care l-aţi tratat? Au fost reacții din partea autorităților/cititorilor?

O anchetă temeinică, la care am pus sufletul și toate abilitățile mele, a fost cea legată de moartea suspectă a Patriarhului – Prea Fericitul Părinte Teoctist. Am dovedit atunci că medicii au mințit și că moartea lui poate fi considerată martirică.

Două acțiuni de jurnalism civic cu implicații și reacții internaționale, de la Washington la Bruxelles, Strasbourg, Kiev și Moscova, și care au adunat milioane de aderenți, au fost cel legat de apărarea Deltei Dunării după construcția canalului ucrainean Bistroe și cel privind eliberarea patrioților români închiși la Tiraspol, Alexandru Lescu, Tudor Popa și Andrei Ivanțoc. Am participat la eliberarea emoționantă a lui Alexandru Lesco – transpusă și într-un filmuleț difuzat de principalale televiziuni din țară – urmată apoi de cea a lui Tudor Popa și Andrei Ivanțoc, după 15 ani de temniță nedreaptă și ilegală.

Un subiect de care mă ocup de ani buni seamănă cu unul care l-a preocupat și pe George Orwell – agenții sovietici – antibritanici în cazul lui, antiromâni în ce ne privește – mascați în “apărători ai democrației”. În vremurile mele bune am reușit cu sprijinul colegilor mei să provoc câteva demisii și demiteri, să întrerup câteva verigi, să aranjez câțiva ungureni. Este și motivul pentru care am fost eliminat din “presa mare” și pentru care m-am ales cu niște procese cu mize de sute de mii de euro, intentate de agenți troțkiști și de un profitor al tuturor regimurilor, pe numele lui Gabriel Liiceanu, apărat de un alt “băiat deștept”, Valeriu Stoica. Tovarășii brigadieri sunt bine infiltrați și înșurubați la toate nivele, din media în politic, până la vârful Cotroceniului, din nefericire pentru România. Noroc că există o generație curată în rândul serviciilor secrete care va avea grija de ei.

Pe lângă diplomele și distincțiile obținute de-a lungul carierei, care e, totuși, cel mai important premiu în viața dvs.?

Întâlnirea cu Părintele Justin Pârvu și minunile pe care le-a săvârșit în viața mea. Un “premiu” de la Dumnezeu.

Victor Roncea la Tiraspol ca trimis al ziarului ZIUA

Ați fost corespondent în multe zone de conflict ale lumii. Cum a fost aceaste experiențe?

Tensionate, desigur. Triste, de cele mai multe ori. Am stat de vorbă cu ultimul preot ortodox din Priștina, Părintele Miroslav. Era dus la Biserică doar cu blindatul și gardat de forțele speciale britanice. Micul cimitir din jurul bisericii era înconjurat cu role de sârmă ghimpată. Un luptător al credinței. Ultimii sârbi din Priștina stăteau, la fel, într-o enclavă împrejmuită, ca într-o închisoare, ajutați de mai mulți ofițeri români. O imagine dezolantă, care îmi va rămâne pe suflet toată viața, cu un regret adânc, pentru că noi nu-i puteam ajuta cu nimic, cu excepția rugăciunii. Întotdeauna mă gândesc ca la un exemplu viu la Părintele Miroslav, care ne împărtășea speranțele lui limitate, foarte realistice, în timp ce ne arăta cu drag crucifixurile de sute de ani din bisericuța sa. Știa foarte bine ce-l așteapta însă nu-și părăsea parohia. Nu ceda ultima oază de ortodoxie din inima orașului sârb ocupat acum de forțele extremiste, chiar teroriste, albaneze, musulmane și mafiote totodată. L-am căutat pe Părintele Miroslav din Kosovo și l-am găsit. Până la urmă a fost evacuat forțat pentru că forțele KFOR nu-i mai puteau asigura securitatea. O situație comparabilă cu cea a ultimilor români din Harghita și Covasna, abandonați de “statul român” și politica criminală a guvernărilor trădătoare din anii de după lovitura de stat din 1989.

V-ați pus viața în pericol în numele meseriei de jurnalist? Dacă da, cum s-a întâmplat?

Nu am avut asta în vedere niciodată, dar mi s-a întâmplat de multe ori. Fostul meu șef, pe care l-am mai amintit, le spunea colegilor din redacție că dacă mă pregătesc de o deplasare sigur urmează un război-ceva. La o săptămână după ce am plecat în Pakistan, împreună cu colega mea Adina Anghelescu, în plan cu gândul de a trece în Afganistan, a început bombardarea masivă a țării și ocupația americană. De sus, cerul uruia funebru în noapte  în timp ce exploziile se auzeau înfundat în depărtare, zguduind ferestrele și chiar și zidurile. Pe pământ, musulmanii blestemau urlând pe străzi. O imagine apocaliptică.

Corespondent ocazional pentru BBC World Service și BBC Scotland. Când ați început și ce subiecte abordați?

Nici nu mai știu. Am făcut un subiect haios, împreună cu doi redactori simpatici britanici, despre viața aventuroasă și chiar și amoroasă a spionilor anglo-americani în Bucureștiul interbelic, ladies & gentelmeni care gravitau în jurul Hotelului Athenee Palace, și apoi relatam destul de regulat, inclusiv despre românii din jurul granițelor. Eram căutat când erau subiecte care chiar explodau. Plăteau și foarte bine. Lira ramâne liră. Cred, că și mulți britanici, că n-ar strica să ieșim oleacă din UE. Apoi am fost “ras” și de la BBC, de către un posesor de cetățenie română care m-a “turnat” că sunt… naționalist! Mi-au spus-o amicii de la Londra și Glasgow. Bineînțeles, formularea a fost mai insidioasă. Practic – ne întoarcem la “deontologie” – eram acuzat că sunt “subiectiv”, părtinitor, în privința românilor din Basarabia, respectiv Republica Moldova, și a celor din teritoriile ocupate de actuala Ucraină.

Victor Roncea și Părintele Justin Pârvu
Foto: Cristina Nichitus Roncea

Un moment de excepţie din profesia dvs. nu lipsită de inedit şi de…excepţii?

Fiecare clipă poate fi un moment de excepție, pe care nu trebuie să-l pierdem. Îmi aduc aminte că eram la Părintele Arsenie Papacioc în chilie și pentru o fracțiune de secundă m-am uitat la soția mea, mutandu-mi ochii din privirea Părintelui, în timp ce îmi transmitea un mare adevăr. Părintele m-a mustrat, dezvoltând apoi un subiect despre importanța fiecărei clipe în viața noastră dată de Dumnezeu pe acest pământ. El se gândea la mine și eu la Sfinția Sa, pentru că îmi doream să fie imortalizat de soția mea într-o fotografie care să rămână peste timp. Dar și azi mă simt vinovat că l-am făcut să creadă pe Părinte că am consumat acea clipă în van. Îl rog să mă ierte. Iată, deci, nu un moment ci o secundă de excepție pe care n-o s-o uit niciodată, la fel ca și privirea blândă a Părintelui, în care se întrezărea Raiul.

Există o personalitate care v-a influențat traseul profesional? Cine e?

Din prezent? Probabil tot Părintele Justin. M-a ajutat să văd mai bine ceea ce cu adevărat contează: Adevărul Întrupat. Apoi, mari istorici, ca regretatul Florin Constantiniu sau Dinu Giurescu și Gheorghe Buzatu dar și Larry Watts. M-a influențat negativ Traian Băsescu și regret și pentru mine și pentru el, că nu am reușit să-l ajut mai mult, să nu cadă în hăul în care se află azi, și unde a tras dupa el întreaga Românie.

Aveți și un blog personal, http://roncea.ro/. Ce ne puteți spune despre conținutul lui? Când l-ați început și cu ce scop?

Este un blog în care încerc să prezint realitatea necosmetizată, indiferent de  domeniu. Cum prind minciuna, cum o ard. Motto-ul blogului îi aparține istoricului-martir Gheorge I. Brătianu: “Adevărul rămâne oricare ar fi soarta slujitorilor săi”. În vremurile în care eram încă la ZIUA aveam și 20.000 de accesări pe zi. L-am făcut dintr-o necesitate: când a început să fie greu să public tot ceea ce doream la ZIUA. Când unii dintre colegii mei au început să-și încovoie coloana, din păcate pentru ei. În ultima perioadă mă ocup mai mult de chestiuni de recuperare și prezentare a istoriei reale și de apărarea drepturilor românilor în propria lor țară.

Ce părere aveți despre presa din România? Ce-i lipsește? Există  jurnaliști independenți sau  aceștia rămân doar în legea presei și codurile deontologice ?

Cunosc ziariști de o valoare excepțională, cu experiență în presă de la 20 la 40 de ani. Mine de aur, prin ceea ce știu, ceea ce pot, relațiile făcute, la nivel mondial. Sunt pe drumuri, ignorați, aruncați în șanț. Patronii presei de azi, o fostă presă românescă, pentru că majoritatea lor sunt străini sau străini de România, nu își propun să publice adevărul. Acesta este, poate, ultimul lucru din agenda lor destul de murdară. Dacă unii, pe vremea când nu lovise încă criza, vedeau presa ca un suport pentru publicitate și afaceri “di granda”, azi ne-am întors la stadiul presei anilor ’50: “agitprop”. Sigur că pe lângă agenții propagandiști mai există și ziariști dar mi-e teamă că, în curând, acești mohicani vor ajunge cu toții online.

Cum se formează un jurnalist? Ce calități îi sunt necesare unui tânăr pentru a deveni un bun jurnalist?

Pe teren, mai ales, dar și în biblioteci sau între coperțile dosarelor din arhive. În redacție dar și la Biserică. Trebuie să fie bătăios și să creadă în Dumnezeu. Restul vine de la sine.

Știu că sunteți editorul site-ului http://www.ziaristionline.ro/ . Când a fost creat acest proiect și cu ce scop?

L-am lansat după ce m-am despărțit de ziarul “Curentul”, unde eram redactor-șef adjunct, împreună cu câțiva prieteni din categoriile numite mai sus: “ex-presari” care se săturaseră de ordine venite “de sus”.

Cum vedeţi raportul dintre ziarele on-line profesioniste şi bloguri? Se concurează sau se tolerează cele două medii? 

Ar trebui să se completeze. Cel puțin asta încercăm noi. De foarte multe ori găsești informații extraordinare pe bloguri, informații care se doresc a fi îngropate adânc de presa “oficială”. “În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar”…

Victor Roncea la lansarea Larry Watts – Ferește-mă Doamne de prieteni la Bistrița
foto: Cristina Nichitus Roncea

Victor Roncea despre Larry Watts

Ce altceva mai faceți în prezent, pe lângă scris? Care e preocuparea dvs. la ora actuală?

M-aș apuca de grădinărit dar mai am încă ceva de lucru… Scriu la câteva cărți deodată. Sau cel puțin încerc. Una dintre ele este despre presă, intelectuali și securitate, înainte și după 1989. Am început-o de ceva timp, o dată cu lansarea prin Asociația Civic Media a așa-numitei “Operațiuni Voci Curate”, de deconspirarea a agenților antiromâni din presă și societatea civilă. Mai am în lucru o carte despre o personalitate a României. Apoi, după cum v-am spus, mă interesează foarte mult recuperarea istoriei, după cei peste 50 de ani de minciună programatică, instituțională, continuați iată, cu încă 20, prin alte forme, diversificate dar la fel de distrugătoare, pe termen lung. În acest sens, am contribuit, sub coordonarea profesorului Gheorghe Buzatu, la publicarea lucrării “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, 27 de volume, apărute și cu concursul CNSAS, la Editura TipoMoldova din Iași. Împreună cu profesorul Gheorghe Barbu, un discipol erudit al lui Noica, am editat iar dânsul a publicat “Dosarele distrugerii elitei românești. Procesul Noica – Pillat”, această serie a “Arhivei Negre” continuând cu martiriul lui Mircea Vulcănescu, reflectat în arhivele Securității și mărturiile colegilor săi de generație, Eliade, Cioran, Noica.

Soția mea, fotografa Cristina Nichitus Roncea, a lansat, printre altele, un proiect de anvergură publicistică, memorialistică și imagistică: www.Basarabia-Bucovina.Info, cofinanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și descris drept “un proiect interactiv de recuperarea vizuală a spațiului istoric românesc”. M-am bucurat să o ajut și eu cu experiența și cunoștințele mele despre spațiul cultural și etnic românesc și eforturile ei și mica mea implicare au fost recompensate cu Premiul I al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, la categoria Presă scrisă și online, pentru o serie de foto-reportaje din Transnistria. Am obținut parteneriatul unor instituții redutabile ale României și Republicii Moldova și portalul actual merită dezvoltat fiind așteptate și contribuții din partea tinerilor Basarabiei și a românilor din Maramureșul istoric, Ținutul Herța, nordul Bucovinei și sudul Basarabiei și, de ce nu?, din Insula Șerpilor, dacă se găsește cineva doritor pe-acolo.

Cea mai mare satisfacţie? Nu neapărat din punctul de vedere al ziaristului Victor Roncea.

Libertatea. Dar și cea mai costisitoare…

Ce nu a reușit să facă Victor Roncea în activitatea sa profesională?

Să-l salveze pe președintele României de Traian Băsescu.

Credință, valori, tradiții, românism….lista continuă. Există, astăzi, jurnaliști orientați spre acest profil cultural?

Cu siguranță! Și, ce mă bucură enorm: foarte mulți sunt în mănăstirile României. Adevărați învățați, cărturari care depășesc cu zece nivele actuala protipendadă intelectuală și care mai scriu și în presa creștină. Ar merita să dea câteva lecții lichelelor și preșurilor care se pretind “formatori de opinie”…

Ce părere aveți despre spațiul mediatic de peste Prut?

Paradoxal, mi se pare că există ceva mai multă libertate în presa din stânga Prutului. Nu pentru mult timp, însă. Pentru că Basarabia este, încă, o oază de românism iar atentatorii la secătuirea ei vin, după cum se vede, din toate punctele cardinale.

Cel mai mare dor pentru Victor Roncea!

Basarabia!

Aveți timp pentru cărți? Recomandați o carte care v-a impresionat mult!

Cum altfel?! Majoritatea celor pe care le citesc azi sunt însă de istorie recentă. “Dumnezeu s-a născut în exil”, de Vintilă Horia, este o carte care mi-a marcat tinerețea, alături de nuvelele fantastice și criptice ale lui Eliade. Publicistica lui Eminescu mă fascinează încontinuu.

Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!

Lecția Apostolului Pavel: “Rugați-vă neîncetat!”. Precum rugăciunii inimii, rugăciunea lui Iisus, care a salvat mulți creștini la vremuri de încercare: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Adică, lecția Părintelui Arsenie: să nu piardă nici o clipă. Să-și folosească întreaga ființă pentru rostirea Adevărului. Apoi, să-și respecte dușmanii, să nu-i urască și, dacă pot, chiar să-și iubească vrăjmașii. Eu n-am reușit ultima parte, până acum. Mai încerc. Doamne ajută!

Interviu realizat de Mircea MITROFAN

Doru Dinu Glavan, presedintele UZP si Mircea Mitrofan

Un basarabean se numără printre câştigătorii Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), transmite TeleRadio Moldova, postul public de televiziune de peste Prut. Jurnalistului Mircea Mitrofan i s-a înmânat premiul II la categoria presa on-line pentru interviul ,,Am fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc” – cu Victor Roncea -, informează moreintelligentlife.ro.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România stimulează astfel creația jurnalistică în cadrul unei competiții profesionale. Concursul „Premiile UZPR” este o competiție adresată jurnaliștilor din presa scrisă și on-line, din radio și televiziune. Tema concursului a fost „România ca personaj”, iar jurnaliștii din România și din diasporă au participat cu lucrări din genul publicistic care reflectă, în cuvinte și imagini, ideile și obsesiile României de azi, familiarul realităților românești.

La concurs au fost prezentate peste 100 de articole, eseuri, cărți de jurnalism și de specialitate, emisiuni de radio și producții de televiziune realizate în anul 2013.

Juriul concursului a fost alcătuit din profesioniști în domeniul mass-media.

Actiunea Picasso 5 – EuroMusca de bindiribli

Descrierea actiunii pe indelete o puteti gasi pe site-ul dl. Mihai Tociu, omul care a venit cu ideea. Un articol exceptional cu numele de „Euro-Musca”, sau: Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu EU, atunci cine?

Specia mustelor este pe cale de disparitie. Mustele au un rol foarte important pentru ecosistemul nostru, sunt un element esential pentru viata in sine. Va invitam sa ajutam planeta sa prospere, mustele se hranesc in general cu cacat insa, in ultima perioada, din cauza inversarii polilor magnetici, mustele sunt debusolate si nu-si mai gasesc hrana, haideti sa le ajutam sa gaseasca cacat!

Astazi de la orele 19.00 sunteti asteptati pe str. Doamei, in cabinetul dl. Av. @Mihai Rapcea si alaturi de dl. Mihai Tociu pentru a decupa cu foarfeca muste scanate, urmand apoi sa ne grupam si sa le lipim peste afisele cacandidatilor europarlamentari.

Puteti afla informatii despre locatie si actiune contactand telefonic la nr : 0762.771.??? – Mihai Rapcea

Facebook Event - Actiunea Picasso 5 – Musca euro-parlamentara

Aceasta actiune a fost distribuita si de:

Dan Tanasa , ActiveNews , FrontPress , ZiaristiOnline.ro , Rapcea.ro , Roncea.ro , Tociu.ro , NapocaNews , MarkOne1 , Omu Gnom , Instigare la Viata , Idei Românești , Rezistenţa Civilă , A.C.A.B. ROMÂNIA , Daniel Roxin

 si lista este deschisa pentru orice apolitici!

Celelalte 4 Actiuni Picasso

Actiunea Picasso 4 – De la Bucharest la Budapest de bindiribli

Actiunea Picasso 3 de bindiribli

Actiunea Picasso 2 de bindiribli

Actiunea Picasso 1 de bindiribli

Radu Beligan sau Nevoia de mit

Am citit un articol in „Adevarul” despre Radu Beligan, in care autorul se intreaba „care e limita unui actor? Cand ar trebui el sa se opreasca?” Si descrie cum l-a vazut pe Radu Beligan pe scena ca uita replicile, ca e incapabil sa mai bea un pahar cu apa, ca e dus in brate de actori, ca nu se poate ridica de pe scaun, adica acest ziarist ne dovedeste ca el este in afara artei, ca nu cunoaste nimic din conditia actorului, ca nu a meditat niciodata la ea, ca nu s-a raportat niciodata la adevar. El nu pare sa stie un adevar stiut de toti, ca un actor moare pe scena. Ca in cazul lui Molière si a mii de actori, care s-au sfarsit jucand. Ce a descoperit el? Ca Beligan e batran! Ca nu mai e tanar, asa cum il vad unii si altii.

Nimeni nu s-a indoit de evidenta ca un actor batran e batran, ca fizic se sfarseste, dar faptul ca el rezista pana la ultima suflare pe scena, chiar daca e adus in brate de alti actori, tine de miracol. El probabil ca nu stie nimic de Emil Botta sau Constantin Rautchi si de altii ca ei. Si Iisus a fost dus in brate de ucenici. Nu batranetea, faptul ca se sfarseste, constituie problema in cazul lui Radu Beligan, ci faptul ca oamenii au nevoie de mit. Nevoia de mit e mai puternica decat moartea.

In fond, ce a descoperit marele ziarist de la „Adevarul”? Banalul adevar ca Radu Beligan e batran si se sfarseste. Dar si el se sfarseste, desi e tanar (probabil), oricum, nu intelege ce se va intampla cu el daca va imbatrani. In raport cu Radu Beligan, fiecare trebuie sa se uite in oglinda, sa se analizeze. Romanii au in Radu Beligan nu un om batran care se sfarseste, fiindca in Romania si in lume sunt mii de batrani de 95 de ani care se sfarsesc, ci un mit, un mit necesar, un reper care ii face pe oameni sa se vada intr-o oglinda a iluziei si a sperantei.

Ori tocmai acest lucru il deranjeaza pe ziaristul cu pricina. El crede ca e „original” daca vine si spune „adevarul”, adica demitizeaza, e in contrasens, arata ca Beligan nu este asa cum se spune, plin de vitalitate la 95 de ani, cel mai longeviv actor in viata care inca joaca, fapt care l-a facut sa intre in Cartea Recordurilor. Sigur, Beligan trebuia sa intre in Cartea Recordurilor pentru opera sa multipla, multistatificata, complexa, foarte competitiva, caruia ii lipseste pe nedrept un premiu Tony sau un premiu Oscar.

Dar nesansa lui e aceea a tuturor marilor actori romani necunoscuti pe alte meridiane. Ei insa isi asuma aceasta conditie, cum imi spuneau si Gheorghe Dinica si Stefan Iordache. Iar Sergiu Nicolaescu a regretat pana in ultima clipa ca nu a avut taria sa aleaga Hollywood, inca de cand i s-a propus sa faca Mihai Viteazul cu studioul Columbia, avandu-l la dispozitie pe Kirk Douglas pentru rolul lui Mihai, desi filmul sau, asa cum e acum, e o capodopera. Sigur, lui Nicolaescu i s-a propus sa faca si un Mihai Viteazul german, dar a spus: „As face, dar nu aveti un Amza Pellea german”. A ramas in tara, atragand de partea sa o ura incedibila, care a culminat cu barbaria incinerarii lui, dar mitul a ramas. Nu au putut sa-i franga legenda.

Aceeasi soarta ar fi avut-o si Brancusi, daca nu-l tragea steaua acolo unde acum ii este locul. Iar aceleasi haite de pacatosi vor acum sa-l deshumeze. Dar nu-i vor putea clinti mitul. Nesansa lui Beligan este si nesansa lui Eminescu, Creanga, Maiorescu sau a altor genii ale poporului roman, necunoscute in alte lumi mai bune. Ele si-au daruit geniul poporului din care s-au nascut, iar pentru acest lucru trebuie sa le fim recunoscatori. Si cine stie, poate candva vor fi cunoscute si de altii. Oricum, ar fi fost cazul sa vorbim de Premiile „Radu Beligan”. E timpul sa se instituie un astfel de eveniment.

E o miopie sa nu intelegi sau sa nu recunosti o valoare! Ce a scris „Adevarul” este condamnabil, asa ceva nu se scrie. Ce crede reprezentantul „Adevarului”, ca e singurul care a observat ca Radu Beligan e batran si ca ii termura mana cand duce lingura la gura? Au observat multi, dar a-l reduce pe Beligan la acest aspect e ca si cum l-ai confunda cu un batran oarecare, inseamna acelasi lucru cu miopia comunista, care punea egal intre paznic si directorul unei institutii. Nu poti sa-l reduci pe Beligan la un aspect pur fizic. In el, oamenii vad cu totul altceva, fiindca vad dincolo de batranete, ca in povestea „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.

In cazul lui Radu Beligan adevarul este mitul, nu faptul ca el e batran si se sfarseste. Toti suntem sau vom fi batrani si ne sfarsim, dar putini putem deveni mituri de care lumea sa aiba nevoie. Un mit este mai viu decat realitatea. Il trimit pe acest imberb ziarist (Delcea) la teoria mitului a lui Mircea Eliade, sa descopere adevarul ca miturile tin omenirea in viata, nu istoria. Istoria ii ucide pe oameni, numai mitul ii invie. Ori oamenii au nevoie de inviere, iar Radu Beligan tine de simbolul acestei idei.

Inca de la premiera piesei „Egoistul”, in urma cu un deceniu, Radu Beligan era „terminat” fizic, jucand tot spectacolul de pe scaun, nu se ridica si nu iesea din decor. Si in acest rol a ramas ca un reper. Si poate se va sfarsi in acest rol. Trist ar fi daca Radu Beligan nu ar muri pe scena, nu ar muri in mit.

Ce s-ar fi facut „tanarul ziarist” daca l-ar fi auzit pe Radu Beligan de la tribuna congreselor PCR, ridicandu-i osanale lui Ceausescu? Asta e o intrebare pentru el, la care sigur nu stie sa raspunda, fiindca el nu stie sa faca deosebirea dintre mit si adevar. Niciodata spectatorii romani nu au tinut seama de faptul ca Radu Beligan citea din cand in cand astfel de texte. Poate si credea in ce citea sau poate juca un rol. Aceasta ipostaza insa nu i-a oprit sa mearga la teatru si sa-l vada pe Radu Beligan in Richard al III-lea sau in Caligula. Niciodata spectatorii nu au incurcat borcanele asa cum le incurca „Adevarul”. Oamenii au nevoie de repere, de vedete, care, daca sunt puternice, adevarate, constituie imbolduri de urmat. O tara care isi omoara miturile, nu poate dainui. In jurul lui Radu Beligan s-ar fi putut crea un Hollywood romanesc.

Marea arta traieste in exclusivitate pe mit, pe iluzie, pe ceea ce e ireal. Construieste o realitate paralela, care concureaza realitatea propriu-zisa, dar care se constituie in adevaratul ideal, spre care oamenii tind si merg ca spre izvor. Idealul nu e o fabrica a realitatii, ci a mitului. Iar oamenii au instinctiv nevoia de mit.

Sigur, trebuie stopata tendinta bombastica a presei de scandal, a tabloidelor, care au nevoie de tam-tam, care exageraza, care isi bat joc de orice adevar, care deformeza orice mit veritabil, care fac mituri din non-valori, care traiesc numai din minciuni. Radu Beligan trebuie privit si inteles ca pe un fenomen. El si-a creat mitul pas cu pas, inca de cand a debutat in filmul O noapte furtunoasa (1943) cu rolul lui Rica Venturiano. Un mit se constuieste cu mare greutate, mai ales in Romania, unde nu exista o fabrica de vise, un Hollywood, si unde toata politica, mai ales in socialism, era indreptata impotriva distrugerii oricarei mitologii, prin instaurarea realismului socialist. Cazul lui Radu Beligan genereaza un adevarat studiu prin care putem face mult mai profund procesul comunismului decat au facut-o istoriile unor vanzatori de neam, de tipul Pacepa sau Clismaneanu. Radu Beligan e ca un fir rosu, ca firul Ariadnei in labirintul istoriei moderne a Romaniei.

Articol de : Grid Modorcea

Corespondenta de la New York pentru Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea

“Willy Schusta, micul agent nesimtit al Retelei Soros, increngatura mai de la tara, are inca un tovaras antiroman. Bravo, Dan Tanasa! Sper sa auda si Iulian Capsali!” - V.R.

 (Capsali – care isi face poze cu propagandistii UDMR) !!!

Călugărul franciscan Bojte Csaba face campanie electorală UDMR.

Evident, este problema lui dacă și cui face campanie electorală acest călugăr.

Imaginea lui Bojte alături de sigla UDMR îmi readuce în minte episodul din ianuarie a.c. când marele activist Willy Schuster se arăta onorat de compania lui Bojte Csaba și a lui Tokes Laszlo după ce Schuster primise premiul ”Ardeleanul anului 2013” alături de cei doi și de Sabin Ghermen. Practic, Schuster primise acest premiu alături un lider al șovinismului maghiar și de două personaje care militează în favoarea revizionismului maghiar, însă în loc să se dezică de ei Schuster se arăta flatat de compania lor (detalii aici).

Schuster a refuzat să se delimiteze public de cei trei. Mai mult chiar, m-a atacat în mod abject pe rețelele de socializare (detalii aici) atunci când am adus în atenția opiniei publice faptul că Schuster se învârte în cercurilerevizioniste maghiare care susțin independența Transilvaniei ca prim pas către realipirea ei la Ungaria.

Sursa – Dan Tanasa

In Romania, ai sentimentul că esti strivit sub asaltul de mash-uri cu portrete de politicieni, întinse labartat pe zeci de metri patrati pe fatade intregi de blocuri, pe panouri publicitare imense, la tot pasul. Practic, te simti copleșit de avalanșa de moace zâmbitoare de politicieni care te îmbie să le dai votul tău, intr-un concurs nebunesc cu tema: “cine are mai multe afișe si este mai prezent in ochii electoratului”. O astfel de intrecere deșănțată poate părea absurdă si ciudată la prima vedere, caci ajungi să te întrebi dacă toată această desfășurare de material publicitar electoral nu este o greșeală de strategie mediatică.

Raspunsul este NU ! Oamenii ăștia stiu ce fac !

Risipa de materiale electorale nu este rezultatul unei disperări de a obtine cat mai multe voturi. Astea se obtin prin reglajul fin al traditionalei fraude. Exhibarea aceasta mediatică reprezintă de fapt o demonstrație de fortă menită să inoculeze mereu și mereu, prostimii că EI sunt stăpânii acestei tări, ca EI detin puterea.

Portretele imense ale acestor hoti de profesie ai banului public, chipurile ce se impun la tot pasul, obsesiv, de pe fiecare stalp de iluminat, de deasupra fiecărei intersecții, au scopul de a intimida, de a te face să te simti mic si umil in fata acestor dumnezei ai politicii romanesti.

Portretele lor retusate in photoshop capătă aureole magice, de legendă precum efigiile icoanelor sau cele ale marilor dictatori comunisti -menite să zdrobeasca, sa subjuge vointele si mințile oamenilor de rand.

Oare de ce nu s-a gandit nimeni sa faca o numaratoare a tuturor acestor portete leniniste, sa faca un calcul al risipei si extravagantei financiare a acestei întreceri de imagine? ! De ce nu se intreaba nimeni cu ce bani s-au plătit aceste materiale electorale !?

Sunt convins ca daca DNA-ul va ancheta tipografiile si firmele de publicitate care au tiparit toate aceste materiale, vor descoperi ca s-au tiparit si produs de 1000 de ori mai mult decat s-a declarat pe acte. Nu poti pretinde ca vrei sa aduci cinstea si corectitudinea in politica prin astfel de practici prin care tu insuti institutionalizezi frauda si evaziunea in dauna Statului. Deci, domnilor procurori va somez sa incepeti numaratoarea de chipuri zambitoare.

Sursa

Sursa: CulturaVietii

COPERTA REVISTE TIME:„Clonarea umană – mai aproape decât crezi. Pentru cuplurile care nu au copii – sau care au pierdut unul – inimaginabilul ar putea fi în curând posibil”

Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică.

Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a trăit. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest material va acoperi în primul rând problemele privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.

Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:

• Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii identici – celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone.
• Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține cromozomii, adică suportul informației genetice – a nu se confunda suportul cu informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie este totuna cu informaţia scrisă pe ea) de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui embrion.

Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine pe oaia Dolly.

Ideea clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru transplanturi este extrem de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare și justificare oamenilor de știință și politicienilor.

Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și mulți pacienți, ca de exemplu cei care suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea beneficia de tratamentele bazate pe celulele embrionare stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii nucleare (clonării) va aduce beneficii medicale vreodată; în tot cazul, după rezultatele de până acum, este practic imposibil ca acest lucru să se întâmple înainte de mulți ani de dezvoltare și cercetare fundamentală, dacă se va întâmpla, vreodată.

1.  Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică umană

1.1. Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă că îl și justifică. Scopul nu scuză mijloacele. În acest caz, permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a tehnicilor de clonare, chiar și pentru un scop „bun” înseamnă acceptarea clonării umane, chiar dacă „doar” a embrionilor umani.

1.2. Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru cei care doresc clonarea reproductivă. În acest moment, este aproape universală condamnarea celor care pretind a obţine, sau a celor care încearcă să obţină, oameni clonați. Cu toate acestea, permițând dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor de clonare, se va ajunge la perfecționarea și acceptarea clonării umane. Dacă aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o posibilitate reală, opinia publică este posibil să fie „îmblânzită” și clonarea umană va avea șanse mai mari de a fi permisă, în special în țările cu control și reglementări mai slabe asupra tratamentelor și cercetării infertilității.

1.3. Acestea toate cresc preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității acestui tip de cercetare. Odată începută, chiar dacă au fost identificate surse alternative de celule stem, dovedite ca fiind chiar mult mai folositoare decât embrionii[1], se va încheia oare această cercetare pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite și aplicate aceste măsuri restrictive? Cine va decide? Pe ce baze etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea greșită la nivel internațional? Mai este nevoie doar de un progres minor pentru atingerea tuturor condițiilor necesare pentrurealizarea clonării reproductive, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată intenția cercetării originale.

1.4. Folosirea embrionilor pentru cercetare a condus mereu la preocupări privind experimentele ilicite la care se poate ajunge. În final este posibil ca, odată ce tehnicile de clonare se vor perfecționa, să existe persoane sau organizații care să ignore controalele internaționale și care să recurgă la clonarea umană reproductivă. Singura modalitate sigură de a preveni acest lucru este oprirea clonării embrionilor umani.

1.5. Unii ar putea să nu fie de acord cu oferirea unui statut și unei protecții legale embrionului uman. Dar indiferent că primește sau nu drepturi înainte de naștere, embrionul ar trebui tratat, conform legilor civile și codurilor medicale și științifice, cu respect chiar și în țările cele mai liberale. Încercările de legiferare la nivel european arată faptul că multe alte țări susțin aceeași protecție, în scopul prevenirii cercetării abuzive asupra embrionilor umani. Credem că este o responsabilitate morală să nu facem rău acestei vieți umane și să o protejăm[2].

1.6. Folosirea embrionilor umani în cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două probleme etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare de embrioni umani. Chiar dacă unii nu consideră că embrionul are drept la viață până la a 14-a zi după concepție (momentul în care se fixează în mucoasa uterină)[3], obţinerea intenționată de embrioni umani clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi vor fi distruși la 14 zile este ne-etică. Numărul embrionilor umani distruși va crește chiar mai mult, dacă procesul de transfer nuclear va fi introdus pentru obţinerea de embrioni umani, din care apoi vor fi extrase celulele stem.

1.7. În al doilea rând, un embrion va fi intenționat obţinut pentru a deveni sau pentru a produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive asociate cu procrearea. Credem că există o diferență morală relevantă între apariţia unui embrion pentru scopul procreării și producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule stem embrionare duce la tratarea embrionilor ca simple „instrumente” în obținerea de cunoștințe și beneficii pentru alții, fără respectul sau grija cuvenite pentru embrion ca fiinţă omenească în creştere. După cum am spus mai devreme, nu toate metodele de a atinge un scop sunt morale sau justificabile.

1.8. Această preocupare privind folosirea embrionilor ca instrument este motivul pentru care toate țările europene, cu excepția Marii Britanii (la data realizării acestui material), interzic obţinerea embrionilor doar pentru scopuri de cercetare.

1.10. Tehnica transferului nuclear a fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță privind această aplicație. Cu toate că un mic număr de oameni vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea riscuri semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți genetici (2 mame și un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este inacceptabil din punct de vedere etic să obţii intenționat un copil cu 3 părinți genetici, în special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în lumina faptului că nu este pe deplin înțeles ce efecte au genele mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului. Nouă ni se pare nerezonabil să dezvoltăm o tehnologie periculoasă și imprevizibilă pentru un număr mic de oameni care își doresc un copil care, genetic, nu le aparține decât parțial.

2. Probleme de siguranță privind clonarea embrionilor umani

2.1. Experții și-au arătat îngrijorarea față de siguranța clonării din celulă adultă. A fost raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte postnatală timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a îmbătrânit și a murit prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează reprogramării nucleare sau chiar procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au implicații asupra siguranței și eficacității clonării embrionilor umani. Aceste lucruri arată pericolele inerente procesul de clonare și efectele negative pe termen lung pe care le produce clonarea

2.2. Unii cercetători au sperat să folosească tehnicile de transfer nuclear pentru obţinerea de țesuturi umane pentru transplant prin fuziunea celulelor de la oameni cu cele de la vite și apoi prin recoltarea de celule stem de la clonele embrionare rezultate. „Până când o nouă sursă de ovocite umane va fi disponibilă, transferul nuclear se vede obligat să folosească ovocite animale, care sunt mult mai disponibile.” Această utilizare a ovocitelor animale pentru clonarea embrionilor umani este controversată, dar va fi și mai controversată dacă va fi cazul ca o mitocondrie animală să rămână în materialul biologic obţinut pornind de la hibrizii celulari. Acest lucru va da naștere unor probleme semnificative de etică și de siguranță. În ceea ce privește siguranța, experimentele pe șoareci arată că un mediu citoplasmatic alterat a afectat exprimarea genelor acestora și fenotipul adult, incluzând efecte asupra creșterii, abilității de reproducere și, foarte important, asupra vlăstarelor.

2.3. Există, de asemenea, riscuri ca din celulele clonelor să se dezvolte tumori (studiile de pre-implantare a embrionilor produși prin fertilizare in vitro au arătat existența riscului ca diviziunea celulară să se producă incorect).

3.  Alternative la cercetarea pe embrioni umani

3.1. O alternativă viabilă la clonarea terapeutică este aceea de folosire a celulelor stem adulte, chiar de la pacienți. Recoltarea și utilizarea acestora nu ridică nici un fel de dileme etice, întrucât acest procedeu nu este distructiv asupra ființei de la care sunt prelevate, spre deosebire de cazul celulelor stem embrionare. Multe organe ale corpului conțin celule stem care se dezvoltă într-o gamă ceva mai restrânsă de tipuri de celule decât celulele stem embrionare. Folosindu-le, se va putea depăși problema respingerii imunitare, dacă se pot folosi chiar celulele persoanei respective. Până recent s-a crezut că astfel de celule stem adulte nu pot fi schimbate în celule specifice altui organ. Cu toate acestea, în ultimii ani un număr mare de cercetări au fost publicate arătând că este incorect și că, de exemplu, celulele stem neurale pot deveni celule sanguine și celule musculare, în timp ce celulele din măduva, sângele, grăsimea etc. adulților au fost transformate în celule nervoase, osoase sau celule musculare cardiace.

3.2. Există posibilități extraordinare în acest domeniu al cercetării pe celule stem adulte. În ultimii ani, folosirea celulelor stem embrionare a fost eclipsată de folosirea mai puțin controversată și mai accesibilă a celulelor stem adulte. Investiția în cercetarea pe celule stem pentru generarea țesuturilor ar trebui direcționată spre folosirea altor surse de material decât embrionii umani, clonali sau nu, fapt care va ridica mai puține controverse legale și etice. Aceasta pare a fi și părerea publicului, în general.

3.3. Chiar dacă celulele stem adulte nu sunt la fel de versatile ca celulele embrionare stem, este nefondat să considerăm clonarea embrionilor umani ca singura soluție realistă posibilă pentru societate. De fapt nici măcar nu știm sigur cât de realiste sunt aplicațiile pentru folosirea ei, nici șansele de succes, nici riscurile pe care le implică. Credem că știința și cercetarea trebuie să fie perfect justificabile și transparente, pentru ca publicul să știe în beneficiul cui și cu ce preț se fac aceste cercetări.

4. Implicațiile etice și sociale ale clonării umane

4.1. Există un acord cvasigeneral asupra faptului că este eronată din punct de vedere etic clonarea umană reproductivă. Totuși, aceasta nu este o convingere universală și de aceea va continua să se manifeste interesul pentru clonarea umană al celor care susțin, de exemplu, libertatea și „dreptul de a alege”, ca metodă de depășire a infertilității, sau alte aplicaţii potenţiale ale clonării. Câteva preocupări sunt prezentate, pe scurt, în această secțiune.

4.2. Toți indivizii au o identitate genetică unică, pe care clonarea reproductivă o compromite. Clonarea umană reproductivă va însemna renunțarea la protecția indispensabilă împotriva predeterminării identității genetice umane de către o terță parte. Unei clone i se va nega dreptul la diversitate genetică, la identitate și individualitate unică, drept pe care îl furnizează doar procrearea naturală.

4.3. Clonarea afectează integritatea familiei. Obţinerea unei fiinţe umane prin reproducere asexuată dintr-o singură celulă (spre deosebire de tehnicile actuale de reproducere asistată) ne-ar permite să „facem” oameni, mai degrabă decât să-i concepem. Ba mai mult, relațiile sociale vor fi grav perturbate. De exemplu, un „fiu” clonal creat de un bărbat ar fi de fapt, genetic, geamănul tatălui său, nu fiul.

4.4. Clonarea umană a adulților oferă, pentru prima dată, perspectiva reproducerii umane asexuate folosind o singură celulă. Aceasta reprezintă o provocare fundamentală la adresa demnității umane.

4.5. Ființele umane nu ar trebui să fie subiectul experimentelor fără cunoștința și permisiunea lor și nici nu ar trebui ca ființele sau caracteristicile lor să fie în mod intenționat selectate și alese în scopul îndeplinirii dorințelor și potrivit voinței altora. Procedând astfel, viața omului ar fi de fapt tratată ca o „marfă” sau ca un „produs”, subminând valoarea intrinsecă și demnitatea fiecărui individ.

4.6. Deși gemenii identici împărtășesc aceleași însușiri genetice, ei nu sunt copii planificate ale părinților lor sau ale altor rude, copii obţinute prin reproducere asexuată. Gemenii identici au aceeași vârstă, în timp ce un copil clonal va fi genetic la fel ca părintele sau altă ființă umană, dar de o vârstă diferită.

5. Comentarii privind legislația

5.1. Actuala lege românească nu permite clonarea reproductivă și nici producerea de embrioni pentru cercetare[4].

5.2. Totuși, este de menționat că România nu interzice explicit cercetarea pe embrion, ceea ce menține controversa etică. De altfel, în România, la ora actulă nu este reglementată în niciun fel reproducerea asistată (fertilizarea in vitroeste sursa principală de embrioni pentru cercetare).

5.3. La nivel internațional:

• În Martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie este de competența statelor membre.
• În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului. Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității umane, ca de exemplu clonarea reproductivă a ființelor umane…”
• La Strasbourg, Consiliul Europei, cu 47 de state membre, a adoptat un protocol interzicând clonarea umană care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina (Convenția de la Oviedo)[5], semnată în 1998. România a semnat această convenție și protocolul adițional. Aceste sunt un bun început; realist vorbind, însă, chiar și un asemenea tratat internațional nu va putea preveni ignorarea lui de către un om de știință (sau de către o țară), în special deoarece culturile diferite au și sisteme de valori diferite.

6. Alte comentarii

6.1. Ne îngrijorăm pentru folosirea termenului de „clonare terapeutică”, ce nu transmite realitatea avută în vedere de cercetare. Nu toate cercetările sunt „terapeutice” și se pare că publicul nu este conștient că acestea implică folosirea distructivă a multor embrioni umani. Dacă termenul va continua să fie folosit, el trebuie să fie explicat mai clar publicului, ce înseamnă mai exact și ce implică clonarea „terapeutică”.

6.2. Un aspect important este şi scara de finanțare pe care o astfel de activitate – cercetarea care implică tehnici de clonare – este de natură să o atragă. Este un pericol dacă finanțarea publică și privată este canalizată spre acest lucru, deoarece ar putea fi în detrimentul altor nevoi stringente ale cercetării. Reduceri mari ale incidenței unor boli pot fi adesea obținute prin abordarea cauzelor de mediu și sociale, iar acest lucru este preferabil tratamentelor medicale de înaltă tehnologie. Este cert că abordările implicând clonarea vor fi extrem de costisitoare și este important să nu le fie permis să diminueze sau să devieze resursele de la punerea în aplicare a medicinei preventive, sau de la tratamente mai puțin costisitoare.

6.3. Trebuie să existe o dezbatere publică mai largă pe această temă. Această problemă va afecta întreaga populație și este prea importantă pentru a-i fi lăsată unui grup mic de persoane interesate, dintre care unele au interese directe să se angajeze în acest tip de cercetare, cu toate implicațiile ei pe termen lung. Știința trebuie să fie pe deplin responsabilă față de public, dacă este să fie într-adevăr în interesul publicului.

______

NOTE:

[1] Vezi articolul despre celulele stem adulte și celulele iPS http://provitabucuresti.ro/bioetica/celule-stem

[2] Vezi inițiativa cetățenească europeană „Unul dintre noi”, www.oneofus.eu/ro

[3] Pentru explicarea acestei chestiuni, vezi Capitolul I. Când începe viaţa? La fecundaţie sau la implantarea în uter a embrionului? al „Îndrumarului medical-creștin despre viață al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România”, care poate fi descărcat gratuit de la adresa

http://provitabucuresti.ro/docs/biblio/Christa.Todea.Gross.Indrumarul.medical.crestin.al.Federatiei.Provita.Ortodoxa.pdf

[4] „Este interzisă orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare” (art. 63, alin. 2 Cod Civil)

[5] http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/conventia.oviedo.pdf

Fanii manelistilor vor putea admira o serie de tablouri cu artistii lor preferati, in luna iulie, in cadrul unui vernisaj gazduit de Muzeul Taranului Roman (MTR).

Un artist a realizat 10 portrete cu interpretii de manele, toate in foita de aur de 22 de carate, precum si 5 tablouri inspirate de Fanfara Ciorcarlia si Taraful Haiducilor, transmite Romania TV. Tablourile au dimensiunea de 150 pe 150 de centimetri. Potrivit Wowbiz, pictorul George Vasilescu isi va inaugura expozitia “Confluente – influente in arta ” pe 2 iulie, la ora 18:00, iar operele de arta vor putea fi admirate pena pe 8 iulie la MTR. Printre interpretii ilustrati in tablourile pictorului roman se numara Florin Salam, Adrian Minune, Vali Vijelie, Carmen Serban, Cornelia Catanga, Marian Mexicanu’, Liviu Pustiu, Dan Bursuc si Nicolae Guta. - Sursa: Ziare.com

Daca si dumneavoastra credeti ca aceasta expozitie nu se potriveste in cadrul spatiului Muzeului Taranului ROMAN, va propun sa facem o campanie prin care le trimitem fiecare cate un mail, dar sa mai rugam si un prieten sa faca acelasi lucru: info@muzeultaranuluiroman.ro unde le putem spune coerent si frumos de ce consideram ca nu se potriveste aceasta expozitie in Muzeul Taranului Roman. Haideti sa-i inundam cu mail-uri si sa le amintim “Fa,Doino”, ca spatiul Muzeului trebuie sa-si pastreze identitatea si scopul! Sau si mai bini, ii puteti trimite mesaj direct directorului

‎Virgil Ştefan Niţulescu  

 Aceasta expozitie este inca o provocare intentionat gandita pentru a isca scandal intre Romani si Tigani de aceasta data, pentru ca “romanul” sa para “extremist, rasist si fascist”… data trecuta provocarea a venit din partea homosexualilor care au organizat un eveniment penibil (la care au participat doar organizatorii), promovarea unui film fix in sala celui care a luptat pentru infiintarea Muzeului, raposatul Horia Bernea. Tinand cont de aceste informatii, incercati ca mail-ul ca contina un limbaj cat mai adecvat, aceasta este cea mai INUTILA si INEFICIENTA forma de protest, dar si singura permisa de LEGE.

Traim intr-o democratie si libertatea de exprimare ne ingradeste dreptul de a ne exprima opinia cand ne simtim ofensati.

Iata parerile oamenilor indreptate catre Muzeul Taranului Roman cu privire la expozitia manelistilor cocalari!

Intelectualii „dreptei” chirăie mai dihai decât chivuţele de mahala. Îşi ridică fustele, scuipă şi stropesc trecătorii cu lapte din ţâţe, se tăvălesc în praf şi se zgârie pe ochi. Nu au reuşit „unificarea dreptei”, dreapta nu are un catindat unic. Unele chivuţe de dreapta s-au reorientat mai demultişor şi deja le cam adie dinspre buget la ONG-uri. Se duce dracului rapiţa şi anul ăsta!

Să vă spun secretul lui Polichinelle: în România nu există dreapta, cel puţin nu printre oamenii politici din primul eşalon. Haideţi să ne imaginăm că planul lui Gorbaciov ar fi funcţionat în România. Ceauşescu renunţa paşnic la putere, nu contează cum, iar Partidul Comunist Român continua să existe. Pe cine am fi văzut la televizor din 1989 încoace? Vă spun eu – pe aceiaşi oameni, poate că în alte funcţii, dar de principiu am fi avut aceeaşi galerie de mutre. Ion Iliescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Petre Roman, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Alexandru Bârlădeanu, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Dan Voiculescu, Vladimir Tismăneanu etc. Ar fi fost exact aceiaşi oameni care ar fi preluat conducerea României. Poate că unii din lista de mai sus n-ar fi găsit un taxi pe 22 decembrie 1989, alţii rămaşi necunoscuţi acum nu ar fi ratat întâlnirea cu istoria – dar în mare, 75% am fi avut aceeaşi clasă politică.

În România de azi nu există politică de dreapta sau de stânga. Guvernele de la Bucureşti sunt irelevante, politicienii români sunt compradori şi nimic mai mult. Din punct de vedere economic România a devenit o colonie, nu mai există politici economice naţionale, nu mai există planificare, nu mai există strategie de dezvoltare. Diverşi oameni proveniţi din fosta nomenklatură comunistă ajung să administreze un teritoriu şi o populaţie conform unor directive venite de la instituţii supranaţionale. Planul sovietic care cerea transformarea României într-o ţară agricolă ar fi fost minunat în ziua de azi, noi acum nu mai producem nimic. Toate ramurile economice profitabile în baza unei infrastructuri construite în anii comunismului au fost vândute unor concerne străine, iar românii au fost transformaţi în forţă de muncă ieftină.

Discuţia despre dreapta şi stânga în politica românească este inutilă. Dreapta românească a fost exterminată fizic în puşcăriile comuniste. Supravieţuitorii au fost căpuşaţi rapid după 1989 şi a fost stoarsă toată vlaga din ei. Câtă vreme clasa politică de la Bucureşti a pierdut orice urmă de control asupra economiei româneşti pur şi simplu nu se mai poate discuta despre orientări ideologice. De aici şi confuzia totală, cu social-democraţi care rup lespezile mănăstirilor sau cu lideri de dreapta adepţi ai post-modernismului neo-marxist. Pentru un politolog întreg la cap România este un spaţiu al suprarealismului politic.

Dacă politcienii aflaţi în competiţie electorală la Bucureşti şi-ar da denumiri în funcţie de culori sau arome ar fi exact acelaşi lucru. La noi nu există „dreapta” şi nu există „candidatul dreptei”, există doar foşti comunişti care se bat pe funcţia de administrator al scării de bloc numită România în speranţa că vor putea fura să-şi pună termopane de aur.

P.S. Poate de acum înainte să existe şanse pentru apariţia unui curent autentic de dreapta în România, deşi la cum controlează post-comuniştii spaţiul public românesc este foarte greu de crezut că se va întâmpla aşa ceva.

Sursa

2 iunie 2014, Camera Deputaților. Deputul Bogdan Diaconu și subsemnatul la conferința de presă

în care a fost anunțată o propunere legislativă împotriva extremismului maghiar (FOTO: Florin Eșanu)

Deputatul Bogdan Diaconu și-a dat demisia din PSD și anunță continuarea luptei pentru apărarea demnității naționale și înființarea Partidului România Unită. Redau mai jos mesajul integral postat de Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Vezi și ȘANTAJ ORDINAR PE FAȚĂ. UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare dacă deputatul român Bogdan Diaconu nu este redus la tăcere

”Mi-am dat demisia din PSD, un gest de conștiință și de consecvență pe care îl voi continua printr-o angajare și mai puternică în lupta pentru apărarea demnității românești. Această demisie este dovada că nu am renunțat la principiile pentru care lupt de 4 ani și jumătate, iar cei care au sperat că îmi vor închide gura într-un fel sau altul vor avea o mare surpriză: de acum înainte voi vorbi și mai tare!

În ce situație suntem în clipa de față. România trece printr-o criză morală profundă în care politica a devenit locul minciunii absolute, locul în care ce spui în Opoziție nu mai e valabil când ajungi la Putere, iar ce ai făcut când ai ajuns la Putere este uitat și iertat pentru că ai ajuns din nou în Opoziție.
AJUNGE! Mi-am dat demisia din PSD pentru a protesta față de acest joc duplicitar și pentru că, de patru ani și jumătate de când activez în viața publică, eu nu mi-am schimbat opiniile și atitudinile, iar ce am spus în 2010 spun și astăzi și voi spune și peste 10 ani, am spus și cât am fost în PSD și voi spune la fel de răspicat și de azi înainte.

Clasa politică din ultimii 25 de ani a distrus România în toate felurile posibile, economic, moral, demografic, și ne-a adus în situația în care nu mai suntem un stat suveran, iar în curând, dacă nu ne vom împotrivi puternic, nu vom mai fi nici stat național unitar și indivizibil.
AJUNGE cu minciuna și cu promisiunile deșarte de campanie electorală, cu schimbarea de formă a puterii cu opoziția în timp ce trădarea și furtul continuă netulburate.
AJUNGE cu disprețul față de cetățenii României și față de dorințele lor firești, în timp ce țara este vândută pe nimic la bucată, iar românii nu mai au nimic: nu mai au păduri, nu mai au pământ, nu mai au industrie, nu mai au drumuri, nu mai au un sistem viabil de educație și, mai ales, nu mai au respectul nimănui.
AJUNGE cu ușurința cu care se aruncă banii țării pe fereastră, iar în viața românilor nu se simte nimic, în timp ce România devine pe zi ce trece o țară de tip sud-american cu miliardari și săraci, în care cetățeanul nu este nici protejat, nici recunoscut ca atare, iar drepturile sale sunt călcate în picioare.

Pentru a pune capăt acestei minciuni în care trăim și care ne-a adus la ruină, plec din PSD pentru a fonda un nou proiect politic bazat pe credința în valorile românești și în puterea noastră ca națiune. Îi chem pe toți cei care doresc să salvăm România de marasmul ultimilor 25 de ani și de continua trădare a partidelor de până acum să se alăture Partidului România Unită, formațiunea care îi va uni pe români pentru a le apăra binele, spre deosebire de toți cei care până acum i-au dezbinat ca să-i înșele și să-i sărăcească.

Partidul România Unită crede în români și crede în puterea națiunii noastre de a se lepăda de mizeria clasei politice din ultimii 25 de ani pentru a-și construi o țară demnă și respectată, o țară în care bunăstarea să nu mai fie un vis, respectul legii să nu mai fie o utopie, iar un trai decent să fie la îndemâna tuturor.
Partidul România Unită va trezi energiile dezamăgite și răsfirate ale poporului român și le va uni într-un scop unic: recâștigarea țării. Să spunem lucrurilor pe nume, așa cum nimeni nu mai are curaj să o facă: România de azi nu le mai aparține românilor. Ne vrem țara înapoi! Ne vrem țara întreagă! Ajunge cu risipirea, cu distrugerea, cu nepăsarea clasei politice, cu minciuna ridicată la rang de strategie politică.

Pentru ca toate acestea să înceteze, iar România să renască din cenușa în care au prăbușit-o partidele de după 1990, este nevoie de Partidul România Unită, care să-i alăture pe români, nu să-i împrăștie și să-i alunge de la decizia care le aparține în mod suveran.
Este timpul pentru unitate, pentru muncă și pentru reconstrucția a tot ce s-a distrus. Înființez Partidul România Unită pentru că România este amenințată cu desființarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și să ne mobilizeze.

Îi chem pe toți cei care gândesc și simt românește să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin național-democrație, iar din punct de vedere programatic prin justiție socială, protecționism economic, eradicarea corupției, păstrarea și apărarea identității naționale.
Prin fondarea acestui partid îmi propun să ofer soluția pentru rezolvarea celor trei crize majore de care suferă România: criza morală, criza de identitate și criza demografică. Iar aceste crize pot fi rezolvate doar prin consolidarea celor trei piloni ai societății: sănătatea, educația și siguranța cetățenilor.

În România a devenit o rușine să ai valori românești, să iubești tradițiile, cultura și istoria acestui neam. Partidul România Unită este partidul celor care sunt mândri de trecutul lor, de originea lor și de valorile pe care acest neam le-a produs de-a lungul istoriei dar este, în egală măsură, și partidul celor care doresc să fie mândri și de prezentul, dar și de viitorul pe care îl construiesc pentru urmașii lor. Este partidul care se naște din dezgustul față de minciună și trădare pe care le vrea înlocuite de decență, profesionalism și pasiune pentru acest pământ.

Clasa politică aflată la guvernarea României în ultimii 25 de ani se face vinovată de distrugerea deliberată a economiei naționale, de prăbușirea nivelului de trai și de transformarea românilor în chiriași în propria lor țară. Iar dacă nu intervenim acum, din chiriași vom deveni sclavi. Din cauza unei clase politice lacome și care nu are nimic sfânt ne aflăm acum, ca stat și ca națiune, într-una din cele mai dramatice situații din istoria noastră. AJUNGE!
În România nicio formațiune politică nu mai crede în nimic, nu mai are idealuri și nu își mai dorește altceva decât practicarea cu succes a incompetenței, necinstei, hoției și trădării, așa cum au făcut toate partidele de după 1990. Chiar dacă nu toată lumea va fi de acord cu ceea ce propunem, între Partidul România Unită și orice alt partid există o diferență fundamentală: noi credem în ceva!

Partidul România Unită este un proiect al credinței și al speranței adresate românilor care s-au săturat de politica duplicitară vizavi de extremismul maghiar, la fel cum s-au săturat de corupție, de taxe, de incompetență și de umilințe. Îi invit pe cei care doresc ridicarea din genunchi a Neamului Românesc să mi se alăture, pentru că milioane de români doresc altceva decât au trăit, au văzut și au votat până acum. Partidul România Unită este un proiect de generație și este adresat tuturor celor care mai cred în România, în binele acestui popor și în valorile lui.

Partidul România Unită nu are nimic împotriva comunității maghiare din România, respectă drepturile minorităților și buna conviețuire dintre etnii, dar nu poate tolera ruperea teritoriului național și transformarea românilor în minoritari și în exilați în propria lor țară. Dușmanii comunității maghiare din România sunt politicienii acesteia și păpușarii lor din Ungaria, după cum dușmanii României sunt politicienii care sunt români doar cu numele pentru că își disprețuiesc și își distrug țara.
Partidul România Unită crede că a venit timpul să nu ne mai rușinăm de cuvintele națiune, iubire de țară și românism, însă avem datoria să le conferim acestor termeni conținut și substanță. Mai presus de toate, românii trebuie să se unească pentru a-și recupera țara, bunăstarea și demnitatea.
Săptămâna viitoare voi detalia programul noului partid, precum și componența Comitetului de Inițiativă care se ocupă deja de înființarea formațiunii. Și-au anunțat dorința de implicare atât parlamentari, cât și persoane din societatea civilă, dar mai ales mii de cetățeni români care s-au săturat să fie umiliți în propria lor țară.
Pentru cei care doresc mai multe amănunte despre demisia mea din PSD, am considerat că înainte a fi membru de partid, deputat ales în Parlament sau orice altceva, sunt român şi aşa trebuie să acționeze orice cetățean al României. În virtutea acestui principiu, am demisionat din PSD pentru că nu mai pot face parte dintr-un partid care încurajează UDMR în acțiunile sale separatiste și girează astfel destrămarea României.

Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest cancer al politicii românești manevrat de la Budapesta, care este la rîndul ei dirijată de Moscova pentru a fărâmița statul român. Dar, în continuare, UDMR, acceptat ca participant la conducerea României, pregătește un proiect de lege al autonomiei teritoriale care va crea în România o enclavă etnică pe modelul separatist rus din Ucraina.
AJUNGE!

Ajunge cu toleranța pe care clasa politică românească și societatea în ansamblu o manifestă față de acest pericol la integritatea statului român.
Ajunge cu felul în care partidele extremiste maghiare, în frunte cu UDMR, se folosesc de banii și pârghiile statului român pentru a-l distruge din interior.
Niciun politician din România nu a fost constant și consecvent în această privință. Atunci când au nevoie de UDMR, partidele din România se înmoaie, când intră în opoziție descoperă brusc pericolul extremismului maghiar. Timp de 4 ani şi jumătate, am luat constant atitudine publică împotriva UDMR şi, în general, a pericolului reprezentat de extremismul maghiar, indiferent dacă făceam parte oficial din opoziție sau dintr-un partid aflat la putere și indiferent de relația partidului din care făceam parte cu UDMR.
Acum, în 2014, ne găsim în aceeaşi situaţie în care UDMR foloseşte calităţile oficiale ale liderilor săi, dar şi banii bugetului de stat pentru a conspira împotriva integrităţii ţării. În tot acest timp nu am renunţat niciodată să cred şi să mă exprim public cu privire la faptul că toate partidele şi formaţiunile din România ar trebuie să respecte Constituţia, ceea ce, evident, UDMR nu are de gând să facă.

Într-un moment în care UDMR se pregătește să depună la Parlament un proiect de lege al autonomiei teritoriale pe care l-am dezvăluit de acum două luni ca fiind o tentativă de a crea o enclavă separatistă în mijlocul României, iar această formaţiune încă este păstrată la guvernare, singura opţiune corectă a fost să mă despart de PSD în semn de protest.
Îmi păstrez mândria de a fi român, dar aceasta a devenit incompatibilă cu un partid care stă la masă cu separatiștii maghiari. Înainte de a face politică, am fost român și vreau să rămân astfel și după ce nu voi mai face politică, iar acest lucru face imposibile compromisurile care au ca preț integritatea țării. Este vremea ca România să ridice fruntea din pământ și să-și afirme dreptul de a fi respectată în lume și suverană aici, acasă.
Cât timp politica României se decide la Budapesta, iar politica Budapestei se decide la Moscova, nu cred că țara noastră mai este suverană.
Voi continua să lupt pentru redobândirea independenței reale a României și pentru renunţarea la iluzia unui sprijin politic din partea unor politicieni maghiari care nu au ce căuta în spațiul de decizie al României.

Am plecat din PSD din proprie convingere și pentru că îmi respect principiile în care nu mai crede nimeni. Am jurat acum patru ani și jumătate că voi lupta pentru a lăsa urmașilor noștri o Românie întreagă și nu una ciuntită și îmi respect acest jurământ. Este adevărat că am încercat să conving PSD că se află pe un drum greșit (același pe care au mers, din păcate, și ceilalți care au condus țara după 1989), dar UDMR a fost mai importantă. Voturile UDMR sunt, la această oră, mai presus de stabilitatea României, mai presus de integritatea teritorială și mai presus de viitorul țării noastre.

Nu voi renunța la luptă. Nu mă retrag, nu dispar, nu tac, nu dau înapoi, așa cum a încercat UDMR să mă determine pe toate căile. Dimpotrivă, lupta cu extremismul maghiar abia acum începe să capete proporții! UDMR nu are ce căuta în politica românească și, de aceea, una din misiunile pe care mi le asum este scoaterea formațiunilor extremiste maghiare în afara legii, pentru totdeauna. E timpul ca acelora care lucrează subteran sau fățiș împotriva Constituției și a demnității acestui stat să le fie frică. Diplomația și-a epuizat resursele. E timpul pentru acțiune. Românii vor dovedi încă o dată că toleranța lor are limite și că, atunci când acestea sunt depășite, ei sunt gata să își ia soarta în propriile lor mâini.

Ne-am săturat de toate minciunile și trădările și de distrugerea sistematică a României. AJUNGE!”

Sursa: Dan-Tanasa

#vama #rosiamontana #unitisalvam #control #carol53 #fanfest #prefanfest

S-a împlinit un an de când sunt înapoi în țară. Am tras niște concluzii. Nu are rost să mă mint și să vă mint.
La două săptămâni după ce m-am întors, aveam job. Deci, vrăjeala cu: „nu găsești de muncă în România“, nu ține! E adevărat, unele joburi sunt mai bine plătite, altele mai prost, dar de muncă se găsește. Și dacă ai o facultate și te ajută și mintea cât de cât, nu trebuie să muncești chiar într-o latrină. Și nu, nu cred că : „ești norocos!“. Nu sunt norocos, am muncit pentru asta. Am investit în mine. Și nu, nu a fost ușor! Nu este pentru nimeni ușor. Nu are nimeni mai multe probleme decât alții – desigur, dacă nu vorbim de o boală incurabilă sau lucruri cu adevărat nasoale. Am început să cunosc oameni. Cercuri de oameni ”la moda”. De multe ori eu tac și bag la cap. Sunt drăguț la început, apoi cu timpul explodez, când observ cam cum se învârt lucrurile. Am ratat Street Delivery anul trecut. Bine că s-a întâmplat așa. Am ajuns în Vamă. Marea Vamă! Dezamăgire totală. Costineștiul s-a mutat acolo. De fapt, e mai rău. În Vamă, impresii la greu. Toată lumea e cool. Dar e un cool mai special, așa! Un cool în care găsești di tăti pentru toți. Dar îmbrăcate într-o aură de intelectualism semi – bio – vegan, cu hippy on top.

- Hai, bă, că e mișto, ce dracu!

S-o numi Globalizare? Hmm…idiotizare? Vamaioți, frate! Nu ești vamaiot? Nu sunt vamaiot? Nu suntem vamaioți? Nu sunteți vamaioți? Bă, da’ un pic de personalitate, aveți? Poveste adevărată: În Control, o altă bombă moderno – hisptero – drogăngeală și muzică pe suferință, cu 3 retarzi la masă – mă cunoșteau, mi-am dat seama pe la sfârșitul discuției. Unu’ zice:

- Mergeți în vamă? Am un loc în mașină!

Zic: – Nu merg în Vamă; eu merg la Mamaia sau Neptun.

Ochi holbați, apoi priviri condescendente, zâmbete pe sub mustață. Eram un „loooseeeerrrr“ .
Trecem apoi așea frumos prin Carol 53. Te ia capul: Este o casă părăsită, unde se adună ei. Specia asta aparte. Se aduna „poieții“ și „ muzicienii“ și „hartiștii“ și oamenii speciali, frățioare. Atât de speciali, încât nu se mai suportă. Dar ei se mișcă natural așea, o dau pă simplitate. Era unu’ la o orgă – nu mai dau nume, că n-are rost – da’ vă recunoașteți și vă tăguiți voi, fraierilor, dacă aveți un pic de sânge în instalație – cântă o muzică spațială așea, foarte specială, să moară bibi – zici că era din genericul de la desenele alea animate de pe vremea lui Ceaușescu – erau unele spațiale – în timpul ăsta, o poietă și un poiet, făceau un fel de „featuring“ în versuri – dacă se pot numi versuri – așa cu voci fără voci – cu talentul ăla special, pe care îl ai atunci când nu ai talent; băi tăticule, niște răgete. În timpu’ ăsta, publicu’ în extaz stătea tolănit pe jos, fumau iarbă – hașiș, probabil – și pastile, sugeau din sticle și atingeau Nirvana. Un subsol dezafectat, lumină difuză. Poieta și poietu’ s-au schimbat și au apărut alți pretendenți la premiile Grammy. Grame? Nu au aștia bani de Coca, prale. Am rezistat 15 minute. Bă, retarzilor, o ardeți pe Berlin așea. Păi, stiți de ce fac ăia din Berlin treaba asta? Că sunt toți plini de bani și nu mai știu ce să facă cu ei înșiși. Tineri debusolați. Un pic de ordine și disciplină Germană nu ați fi luat de la ei. Că tare mi-e că dacă vă deschid șifonierul la jumate din voi, stau lucrurile aruncate claie peste gramadă, bă! Shit, deci încă un loc notat cu X pe lista mea neagră. Și ajungem la Uniți Salvăm. Da, am fost și eu 2 zile. Hashtaguri, twitere, facebokuri, pagini, etc, să fim proactivi, să fim voluntari. Să fim…! Toată floarea cea vestită a întregului București, pă felie acolo –  că vorba aia, din Control mergem la protest. Organizatori, jurnaliști independenți, cu state de plată de la Soros – cică le zice Burse – pardon, a sărit discu’! Granturi, frate, se cheamă. Păi, stai așa, nu cumva voi spălați la cap o bună parte a tinerilor? A, pentru asta primiți bani? Păi jumate dintre voi sunteți prăjiți de la droguri, frate! Sunteți semi-autiști. Ce schimbați voi? Ha? Hai să nu ne mai mințim, ați fost lăsați să protestați, nu ați blocat voi, bă, strada; ați fost mânați ca vitele, așa ați blocat voi 3 troleibuze la Universitate și Poliția spărgea semințe. Revoluționari? De carton, da! Masă de manevră. Snobisme.

”- Eu am fost mai la început, chiar de la început cu Roșia!”

Iți dai seama ce titlu șmecher ai tu! Ai fost de la început! Am văzut chiar om tatuat cu frunza de la Roșia! Se știe cine e. Îți dai seama cam cât creier iți trebuie, să îți tatuezi așa ceva! Sunt de acord că tatuajul trebuie să fie ceva personal, reprezentativ, etc. Dar cum să îți tatuezi frunza de la Roșia? Păi echivalează cam cu a-ți tatua SMURD sau figura palestinianului de la SMURD. Să dau un exemplu mai bun? Binee, Vier Pfoten. Asociația aia. Hm, sau nici ăsta nu e bun? Mă lungesc…

Ideea e așa: manevră mare la mijloc! Săracii purtați ca oițele prin tot Bucureștiul…, mame cu cărucioare, isterie, păcăleală, plânsete; bă, nene, mie mi s-a făcut silă! Mai ales că mi-e foarte clar că sunt câteva personaje care trag bani la greu din prostia asta. Nu e protest, bă, e modă! E să fi cool! Să te faci că îți pasă. Ei, treaba asta s-a lungit și într-un festival. Fan Fest.
Din nou voluntarism, hai să mergem, să jucăm baba oarba și țară, țară vrem ostași. Hai, bă, că noi schimbăm! Da , mergem să ne îmbătăm în capita cu Faaan, să fumam cuiuuuțeee, să ne babardiiiim, să facem procesiuni mortuareee, să recităăăm, să cantăăăm, să facem horaaa, cu floricele în păăăr, să fie pace și bine în lumee, că nu ne furăăăă aștia, băăă, țaraa! Bă, băieți, țara e furată. Și v-au furat și pe voi, odată cu ea. Chiar nu vă dați seama cât de pervers e jocul?
A, da, stai, că mai facem ceva; facem și un Pre – Fan Fest! De ce? Ca să mai vedem cine e spaaart, cine cu cine se mai arde în chec, să mai băgăm niște Romeo Fantasticuuu…, să punem țara la cale! Activitate maree, maree la Fabrică! Dar, stai bre, că noi mergem de fapt că ne pasă, ne place acolo, e aer curat, e iarbă, e căpițe, e localnici…, e simpatici , e bio. ”Ieșiți din casa, dacă vă pasa!” Yeah!
Ajungem spre final la Train Delivery. Bă, nene, m-am cerut eu acolo de data asta. Voiam să văz cum e Iexpoziția – a fost ok, în sala regală, ma rog frumos maxim. Dar, pe peroane, zici ca erai la nebuni. Iar găsiseră una d-asta care răgea niște versuri penale pe o muzică electronico – spațială, bărbați îmbrăcați în femei, oameni fistichii, fete deșănțate, „lumea bună“ a orașului, multe bărbi mari, luungi, lungi de tot, ochelari, hipsteri, bike-ri, gay, tripați, fumați – avem de toate categoriile. Îți dai seama, toată cultura era în stradă. Oameni nu prea am văzut. A fost pentru mine prima și ultima dată. Vă mulțumesc frumos ca m-ați expus, dar de acum voi lăsa locul altcuiva. Vorbeam cu cineva dăunăzi de treburile astea. Se cheamă sindromul Peter Pan. Oameni la 30, 40 de ani, se comportă ca niște puști de 20. Fără direcție. Nici o direcție. E cool să fii cool, da’ credeți-mă pe cuvânt, chiar nu e pentru toată lumea.
Dacă am îndrăznit să fac o glumă mai nesărată pe marginea celor de mai sus, am fost avertizat – cu buna intenție – că îmi stric imaginea. Că mulți dintre ei mă simpatizează. Este foarte bine, mă bucur că mă simpatizați; eu pe voi nu prea pot. Sunteți plictisitori. Sunteți la fel. Aceleași discuții, aceeași blazare intelectuală, același voluntarism, același snobism, aceleași droguri, aceleași fotografii, aceleași poezii, aceleași figuri, aceleași femei, aceleași locuri. Viitorul nu sună bine. Chiar deloc. Un tineret stors, fără vlagă, controlabil; mentalitatea de turmă primează – viitorul sună…exact cum sună muzica pe care o produceți voi, după doua jointuri. Iar modelele, acești veșnic prezenți organizatori și oameni de bine, să știți de la mine, își trag bănuții liniștiți, iar voi mergeți după ei ca vițica în lanț. Bă, da’ vouă nu vă pute că sunteți așa, cam la fel? Trași la Xerox? Cultură artificială.
Am zis că, dacă tot e să îmi stric imaginea, să mi-o stric de tot. Păi nu mai scrieți, măi baieți despre mine, nu mă mai publicați, nu mai dați cu like-ul. Cu voi sau fără voi…Banați-mă. Blocați-mă. Dați Ignore. Sunt hater, da, da. Hater cu capul pe umeri. Eu am ales să fiu sincer cu mine însumi.
E ceva putred în Danemarca.
Ne vedem în Eden?
Specialilor!

Paul Hitter

Sursa: Multumesc.mobi via Ziaristi Online

Despre artistul Paul Hitter:

Paul Hitter este născut în anul 1982 în București. Studii: Liceul de Artă Nicolae Tonitza, secția Grafică. S-a pregătit și cu Dorel Zaica, Eugen Cubassa, Matei Șerban. Urmează cursurile UNArte și Teologie – Artă Sacră București, pe care le întrerupe, însă, pentru că la 22 de ani se autoexilează în Germania, unde urmează cursurile  Academy of Fine Arts, Munich. Pentru a se întreține și a urma cursurile, face munci diverse – ”femeie de serviciu”, barman, etc. În puținul timp liber rămas, pictează. După mai multe căutări ale unui stil care să-l reprezinte, Paul inițiază stilul numit de el ”Expresionism Balcanic”. ”Am venit să învăţ, urmam o facultate de arte la München. Îmi place să pictez, trebuia să fac ceva în direcția asta. M-am angajat într-un bar şi serveam la mese. Şi asta am făcut până când m-am reântors la Bucureşti. Dar am ştiut să mă adaptez condiţiilor de acolo, mi-am făcut prieteni şi am început să ies. Trebuie să recunosc că cei mai mulţi erau străini.”  Ajunge să se orienteze către comunitatea tigănească, să o  cunoască, să o înțeleagă și să-și aleagă dintre membrii ei subiectele picturilor sale. „Eu am reuşit să mă înţeleg mai bine cu ţiganii aici decât cu românii. Mi s-au părut mai sinceri şi mai aproape de mine. Cumva m-am regăsit în marginalizarea lor și i-am luat ca atare. Nu am avut niciun fel de conflict cu ei acolo. Cei ”culți” din comunitatea rămasă în țară m-au acuzat de discriminare după ce într-o expoziție pe subiectul acesta (sic!) am venit cu niște benzi desenate cu ciori, svastica nazistă vs Europa, un drac vs un înger, etc., scris pe ele câteva enunțuri sugestive, gen cioară borâtă, țigan – român, etc., scopul meu fiind să ilustrez aceste stereotipuri exact așa cum sunt ele întâlnite.” Începe să expună în Germania: ”La vernisajul de absolvire a facultății a venit un puhoi de lume, sunt interesați de artă, le place să iasă din casă, să socializeze… e altfel. Și când mă gândesc că eu munceam în bar și am putut sta doar 30 de minute la prima mea expunere publică a lucrărilor… dar am fost fericit, i-am plăcut unei galeriste și așa am început să colaborez”. Acum, Paul este un artist strălucit, apreciat de către unii dintre confrații săi, un om care iubește viața plină de culoare și căldură, tânăr și frumos, deștept și educat și care ni la el că și scrie ! Și-ncă bine! Paul are destule de iertat României și conducătorilor ei: că i-a fost anchetat tatăl la Securitate; că l-au făcut să-și exileze tânăra viață prin țări străine; profesorilor – unora – că n-au fost în stare să-i aprecieze originalitatea; românilor dinafara țării, care-au fost atât de plini de sine,  încât l-au împins să caute – și să găsească – mai multă căldură, înțelegere și afecțiune la comunitatea țigănească și doar Paul știe cu câte situații de viață mai are încă de lucru, până se va fi împăcat! S-a împlinit un an de când Paul Hitter s-a întors în țară. Un tânăr care ne-a demonstrat că, dacă ai o pasiune, nu ți-e frică sau rușine (sic) să muncești, poți să fii autonom, să-ți îndeplinești pas cu pas visul, să să fii co-creator al viitorului tău!

Paul, bine-ai venit în paginile revistei noastre  !

http://balkanexpressionism.wix.com/paulhitter


Și trailer-ul filmului despre Paul Hitter, ”Exil”:

Cristina Ghenof/ Multumesc.mobi

Foto Paul Hitter: http://paulhitterfotos.blogspot.ro/

Foto deschidere: Mihai Tociu

Am fost cenzurat prin presiuni si acuze nefondate, false, mincinoase. Va fut in gura si ma pis pe rasa voastra.

Cei de la Noua Dreapta ma acuza ca sunt drogat pentru simplul fapt ca scriu pe pereti “Jah te iubeste” , si nu “Dumnezeu”, dar si pentru ca am prieteni cu dreaduri sau chiar negri (iti dai seama? Un TRADATOR DE NEAM) . Din punctul meu de vedere au doua-trei principii ok, dar in rest, NOUA DREAPTA nu sunt decat niste incitatori care fac mai mult rau, unii sunt foarte incuiati, iar altii sunt platiti de rusi.

Oamenii “bisericii” spalati pe creiere cu mafia reptiliano-masoniana-illuminata de catre kbg-istii infiltrati in lumea asta, cei cu bloguri precum sacciv si apologeticum, dar si retardatii de la Inliniedreapta ma acuza ca eu as fi un securist care umbla cu evrei si “face trafic de arme” (haha mi-ar sa fac asta).

Hipsterii retardati si generatia noua (raperi sau psychedelici terminati fara identitate, principii si idei personale, toti xerox-ati) ma acuza ca as fi cu Noua Dreapta, un incuiat cu idei fixe, un extremist nationalist xenofob si ANTISEMIT, care uraste evreii si orice om de alta nationalitate.

Homosexualii si propagandistii homosexualitatii (care-si incarca buzunarele la greu din ceea ce fac) ma acuza ca as fi FASCIST si RASIST, sunt cu Noua Dreapta, dar si un extremist religios. Noua metoda de cenzura si presiune asupra celor care ma “plac” sau “sustin” este sa vina 100 de hipsteri sau homosexuali si sa spuna respectivului “sustinator” sau “prieten” de-al meu ca nu ma cunoaste bine, ca sunt un extremist, un fascist, un rasist si ca oricine ma sustine isi “Strica Imaginea”… ei, luptatorii pentru “libertatea de exprimare” vin cu astfel de mincinuni notorii si presiuni stresante care au ca rezultat:

CENZURA

Drept urmare, va fut in gura pe toti

Deci practic, toti cei mentionati ma sus ma acuza ca as fi cu ceilalti din tabara opusa (haha). Sunt securist si drogat pentru ca nu’s de acord cu ideile incuiate si tampite ale celor de la Noua Dreapta si ale Fanaticilor extremisti bisericosi, sunt antisemit deoarece sustin un lucru pe care si evreii il recunosc: ei au puterea banului si controleaza sistemul bancar, deci implicit lumea, sunt xenofob deoarece am indraznit sa comentez actiunile extremistilor unguri care doresc destramarea Romaniei prin Tinutul Secuiesc, sunt rasist pentru ca nu-mi plac manelele si sunt homofob si fascist deoarece nu sunt de acord cu propaganda manipulatoare in scoli si gradinite a homosexualitatii si perversiunilor sexuale. Si cum isi permit ei sa spuna ca sunt discriminati, cand eu nu-mi gasesc de munca si am fost de multe ori inlaturat, sau neacceptat (ajutor, Mircea Toma, vino cu Acceptu) din cauza numelui meu sau din cauza principiilor mele? Homosexualii au chiar mai multe avantaje decat oamenii normali, deci lasati gargara si vrajeala. N-am avut niciodata vreun avantaj datorita numelui pe care-l port, ba dimpotriva, dar asta nu m-a impiedicat, nu a reusit sa ma faca sa fiu slab si sa cedez presiunilor voastre manipulatoare, imi voi mentine intotdeauna opiniile si sunt deschis la o discutie DESCHISA cu oricine, numai nu cu incuiatii spalati pe creier care citesc un articol pe net si gata, stiu totul despre un om! Misto faza!

Oamenii au ajuns sa-mi faca o pagina plina de minciuni, pentru faptul ca am asistat la cateva actiuni caritabile alaturi de Pro-Vita si deoarece am facut cateva actiuni in care-am fost impotriva PROPAGANDEI IMPULSIVE asupra copiilor facuta de catre homosexuali sunt acuzat de toate cele, minciuni peste minciuni, iti dai seama? Un criminal!…de idei! Daca nu sunt de acord cu ce spun ei, sunt un criminal. Dar as avea un mesaj pentru cei care inca gandesc, de ce si-ar pierde cineva sa faca un site (anti-provita)(obiecti.info)(vice – aici m-am certat cu ei exact pentru ca nu voiam sa fiu asociat cu ND, am fost doar sa observ, dar bulangii m-au bagat laolalta) unde sa adune toate minciunile si acuzele NEFONDATE si FARA DOVEZI, un site pe care sa-l si PLATEASCA la google pentru a fi indexat printre primele la cautari? De ce si-ar pierde cineva timpul sa faca asta? NU CUMVA pentru ca i-am deranjat pe sefii lor atat de tare incat ei au fost pusi sa faca acest site? Nu cumva pentru ca se incearca o cenzura adusa prin presiune si murdaria imaginii, deoarece lumea din ziua de azi este atat de retardata incat tine foarte mult la imagine, nu la esenta si context, lumea nu mai gandeste, nu-si mai foloseste nimeni creierul, totul este pe baza de imagini si trend, cu cat o idee este intalnita mai des, cu atat mai mult omul se identifica cu ea. Daca pana si ratatu de Norzeatic a pus botu la cacaturle alea de pe site, pana si marele AFOric, ce pretentii sa mai am eu de la ratatii cititori de Vice, umblatori de Eden si Control, care n-au habar pe ce lume traiesc? Eu cred ca lucrurile sunt destul de clare, daca nu deranjam prin actiunile facute si adevarul spus, nimeni nu si-ar fi batut capul sa-mi denigreze “imaginea”, pe care apropo, eu ma pis. Sunt lucruri pe lumea asta cu mult mai presus decat “imaginea”, asadar am un mesaj si pentru cei care nu vor sa-si “pateze imaginea”   cand se asociaza cu numele meu prin diferite legaturi, de prietenie, de ideologi asemanatoare, de parteneriate, etc: Va fut in gura si pe voi.

In general, cam fut in gura pe toata lumea. Na, poftim! Mai veniti acum cu acuze, va dau eu motivele…

In alta ordine de idei, pentru cine doreste sa ma “cunoasca de pe internet” (citez din gura unei propagandiste homosexuale cretine), va invit sa imi cititi poeziile aici, sa-mi vizionati desenele “bindiribli” aici, sa-mi vizionati video-urile si interviurile cu discutii despre vise si existenta umana facute de-a lungul timpului cu artisti plastici, scriitori, etc aici sau video cu actiunile anti-sistem aici, serile de poezii organizate LaCopac in denumite UniVers InVers, sau sa citeasca articolele mele aici: 0 , 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 6 - Articole din cauza carora am ajuns sa fiu CENZURAT prin acuzele mincinoase si presiuni parsive, sau naive, in cazul spalatilor pe creier. Iata si un articol compus din mai multe interviuri, despre cum a inceput Miscarea Oamenilor Visatori. Concluzia: Nu puteti “cunoaste un om de pe internet”, cum zicea retardata din acest video, care se vede clar cat de mult incerca sa scoata un nerv de-al meu, cat de agasanta si provocatoare (nu in sensul sexi) era. Retardatilor, care va simtiti:

Iata primul proiect al Miscarii Oamenilor Visatori, io’s ala cu cipilica de musulman, iti dai seama cum un xenofob rasist (hipsteri) dar totodata tradator de neam (ND) poate purta asa ceva pe cap?

Deci, dupa ce urmariti toate cele recomandate mai sus, cum ma puteti acuza de rasism, xenofobie si nationalism-extremist cand am prieteni tigani, unguri, etc? Cum puteti spune ca sunt anti-semit cand am cunostinte de etnie evreiasca? Ultima proprietara in care-am stat cu chirie era evreica si se simtea tare bine cand stateam la taclale, se distra copios. Cum puteti spune ca sunt homofob cand in locul unde lucrez sunt homosexuali cu care vorbesc, am chiar si un prieten de familie homosexual, na, ce sa-i faci? Dar asta nu inseamna ca SUNT OBLIGAT de voi sa fiu de acord cu prozeletismul, cu propaganda manipulatoare din SCOLI si GRADINITE care poate schimba directia copiilor. Cum puteti spune ca sunt fascist, cand eu nici macar acum n-am inteles ce-nseamna fascismul? Stiu doar ca nu mai exista demult aceasta ideologie decat in mintea paranoica si mincinoasa a propagandistilor care cenzureaza precum pe vremea lui Ceausescu pe oricine nu-i de acord cu gandirea lor… Cine sunt incuiatii? Am trecut prin prea multe si am la povesti de spus, ati ramane masca sa vedeti diferenta dintre imaginea din capul vostru si realitatea. In orice caz, ma pis pe voi din spatiu universului pana pe pamant, cu galben viu-colorat! Voi sunteti cei care eticheteaza, voi, cei care va victimizati parsiveste si atacati cu minciuni, voi sunteti cei incuiati care baga omul intr-o anumita tipologie, de parca numai asta ar fi in capul sau, eu ma consider in primul rand om, nici nu concep sa ma integrez intr-un singur sistem de gandire, voi sunteti cei care clasificati oamenii si ii discriminati, voi sunteti cei care instiga la ura, prin prefacatoria voastra!

Ia uite-l ce sexy e, fraieru !

Daca ati avut vreodata curioziati de genul  “cam cat incaseaza baietii si fetele angajati de oligarhi ” , semnalez primul jurnalist care sparge omerta : Negrea  Stelian din care citez, dupa care va las placerea sa-lcititi pe indelete

• …Pentru a compara venituri din drepturi de autor ale diferitelor vedete din trustul media al lui Voiculescu Dan puteti consulta tabelul atasat. Pentru 2008 de exemplu, Catalin Tolontan a raportat catre Fisc venituri din vanzarea drepturilor de autor de 1,87 milioane lei (508.018 Euro ), Mihai Gadea 687.468 lei (186.812 Euro), Mircea Badea 281.457 (76.490 Euro) lei iar Radu Tudor 307.010 (83.426 Euro). Aceasta coresponde unui salariu lunar de circa 42.334 Euro pentru Catalin Tolontan, 15.567 Euro pentru Mihai Gadea, 6.374 Euro pentru Mircea Badea si 6.952 Euro pentru Radu Tudor.

Chestionat, Tolontan a aruncat vina pe …Udrea. Altii se inghesuie sa-l apere, numai ei stiude ce sau de cine. Cu mentiunea ca nu e absolut nimic rau in a castiga un ban cinstit daca itiplatesti taxele, am doua observatii
Prima : ficatul lui Badea e probabil sa fi suferit enorm atunci cand a vazut sumele. A doua e de fapt o intrebare : cam ce mutre ar face cele cateva mii de pensionari care se pupau cu alde GadeaBadeaEtcaetera daca ar citi cifrele de mai sus si cam cati dintre ei ar chema 112 imediat…
PS
Fiti sinceri, pentru sumele respective si voi ati injura la comanda pe oricine, nu negati

Sursa: PoliticaTa

Nota Red. Z.O.: Deontologul Catalin Tolontan, angajatul puscariasului Dan Voiculescu, este normal sa sufere: nu l-a putut egala pe deontologul Robert Turcescu, fostul angajat al puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, care incasa 1.080.000 de euro pe an la Realitatea Tv. Deontologi si cinstiti!

Foto/Info Contract: Reporter Virtual

#vama #rosiamontana #unitisalvam #control #carol53 #fanfest #prefanfest

S-a împlinit un an de când sunt înapoi în țară. Am tras niște concluzii. Nu are rost să mă mint și să vă mint.
La două săptămâni după ce m-am întors, aveam job. Deci, vrăjeala cu: „nu găsești de muncă în România“, nu ține! E adevărat, unele joburi sunt mai bine plătite, altele mai prost, dar de muncă se găsește. Și dacă ai o facultate și te ajută și mintea cât de cât, nu trebuie să muncești chiar într-o latrină. Și nu, nu cred că : „ești norocos!“. Nu sunt norocos, am muncit pentru asta. Am investit în mine. Și nu, nu a fost ușor! Nu este pentru nimeni ușor. Nu are nimeni mai multe probleme decât alții – desigur, dacă nu vorbim de o boală incurabilă sau lucruri cu adevărat nasoale. Am început să cunosc oameni. Cercuri de oameni ”la moda”. De multe ori eu tac și bag la cap. Sunt drăguț la început, apoi cu timpul explodez, când observ cam cum se învârt lucrurile. Am ratat Street Delivery anul trecut. Bine că s-a întâmplat așa. Am ajuns în Vamă. Marea Vamă! Dezamăgire totală. Costineștiul s-a mutat acolo. De fapt, e mai rău. În Vamă, impresii la greu. Toată lumea e cool. Dar e un cool mai special, așa! Un cool în care găsești di tăti pentru toți. Dar îmbrăcate într-o aură de intelectualism semi – bio – vegan, cu hippy on top.

- Hai, bă, că e mișto, ce dracu!

S-o numi Globalizare? Hmm…idiotizare? Vamaioți, frate! Nu ești vamaiot? Nu sunt vamaiot? Nu suntem vamaioți? Nu sunteți vamaioți? Bă, da’ un pic de personalitate, aveți? Poveste adevărată: În Control, o altă bombă moderno – hisptero – drogăngeală și muzică pe suferință, cu 3 retarzi la masă – mă cunoșteau, mi-am dat seama pe la sfârșitul discuției. Unu’ zice:

- Mergeți în vamă? Am un loc în mașină!

Zic: – Nu merg în Vamă; eu merg la Mamaia sau Neptun.

Ochi holbați, apoi priviri condescendente, zâmbete pe sub mustață. Eram un „loooseeeerrrr“ .
Trecem apoi așea frumos prin Carol 53. Te ia capul: Este o casă părăsită, unde se adună ei. Specia asta aparte. Se aduna „poieții“ și „ muzicienii“ și „hartiștii“ și oamenii speciali, frățioare. Atât de speciali, încât nu se mai suportă. Dar ei se mișcă natural așea, o dau pă simplitate. Era unu’ la o orgă – nu mai dau nume, că n-are rost – da’ vă recunoașteți și vă tăguiți voi, fraierilor, dacă aveți un pic de sânge în instalație – cântă o muzică spațială așea, foarte specială, să moară bibi – zici că era din genericul de la desenele alea animate de pe vremea lui Ceaușescu – erau unele spațiale – în timpul ăsta, o poietă și un poiet, făceau un fel de „featuring“ în versuri – dacă se pot numi versuri – așa cu voci fără voci – cu talentul ăla special, pe care îl ai atunci când nu ai talent; băi tăticule, niște răgete. În timpu’ ăsta, publicu’ în extaz stătea tolănit pe jos, fumau iarbă – hașiș, probabil – și pastile, sugeau din sticle și atingeau Nirvana. Un subsol dezafectat, lumină difuză. Poieta și poietu’ s-au schimbat și au apărut alți pretendenți la premiile Grammy. Grame? Nu au aștia bani de Coca, prale. Am rezistat 15 minute. Bă, retarzilor, o ardeți pe Berlin așea. Păi, stiți de ce fac ăia din Berlin treaba asta? Că sunt toți plini de bani și nu mai știu ce să facă cu ei înșiși. Tineri debusolați. Un pic de ordine și disciplină Germană nu ați fi luat de la ei. Că tare mi-e că dacă vă deschid șifonierul la jumate din voi, stau lucrurile aruncate claie peste gramadă, bă! Shit, deci încă un loc notat cu X pe lista mea neagră. Și ajungem la Uniți Salvăm. Da, am fost și eu 2 zile. Hashtaguri, twitere, facebokuri, pagini, etc, să fim proactivi, să fim voluntari. Să fim…! Toată floarea cea vestită a întregului București, pă felie acolo –  că vorba aia, din Control mergem la protest. Organizatori, jurnaliști independenți, cu state de plată de la Soros – cică le zice Burse – pardon, a sărit discu’! Granturi, frate, se cheamă. Păi, stai așa, nu cumva voi spălați la cap o bună parte a tinerilor? A, pentru asta primiți bani? Păi jumate dintre voi sunteți prăjiți de la droguri, frate! Sunteți semi-autiști. Ce schimbați voi? Ha? Hai să nu ne mai mințim, ați fost lăsați să protestați, nu ați blocat voi, bă, strada; ați fost mânați ca vitele, așa ați blocat voi 3 troleibuze la Universitate și Poliția spărgea semințe. Revoluționari? De carton, da! Masă de manevră. Snobisme.

”- Eu am fost mai la început, chiar de la început cu Roșia!”

Iți dai seama ce titlu șmecher ai tu! Ai fost de la început! Am văzut chiar om tatuat cu frunza de la Roșia! Se știe cine e. Îți dai seama cam cât creier iți trebuie, să îți tatuezi așa ceva! Sunt de acord că tatuajul trebuie să fie ceva personal, reprezentativ, etc. Dar cum să îți tatuezi frunza de la Roșia? Păi echivalează cam cu a-ți tatua SMURD sau figura palestinianului de la SMURD. Să dau un exemplu mai bun? Binee, Vier Pfoten. Asociația aia. Hm, sau nici ăsta nu e bun? Mă lungesc…

Ideea e așa: manevră mare la mijloc! Săracii purtați ca oițele prin tot Bucureștiul…, mame cu cărucioare, isterie, păcăleală, plânsete; bă, nene, mie mi s-a făcut silă! Mai ales că mi-e foarte clar că sunt câteva personaje care trag bani la greu din prostia asta. Nu e protest, bă, e modă! E să fi cool! Să te faci că îți pasă. Ei, treaba asta s-a lungit și într-un festival. Fan Fest.
Din nou voluntarism, hai să mergem, să jucăm baba oarba și țară, țară vrem ostași. Hai, bă, că noi schimbăm! Da , mergem să ne îmbătăm în capita cu Faaan, să fumam cuiuuuțeee, să ne babardiiiim, să facem procesiuni mortuareee, să recităăăm, să cantăăăm, să facem horaaa, cu floricele în păăăr, să fie pace și bine în lumee, că nu ne furăăăă aștia, băăă, țaraa! Bă, băieți, țara e furată. Și v-au furat și pe voi, odată cu ea. Chiar nu vă dați seama cât de pervers e jocul?
A, da, stai, că mai facem ceva; facem și un Pre – Fan Fest! De ce? Ca să mai vedem cine e spaaart, cine cu cine se mai arde în chec, să mai băgăm niște Romeo Fantasticuuu…, să punem țara la cale! Activitate maree, maree la Fabrică! Dar, stai bre, că noi mergem de fapt că ne pasă, ne place acolo, e aer curat, e iarbă, e căpițe, e localnici…, e simpatici , e bio. ”Ieșiți din casa, dacă vă pasa!” Yeah!
Ajungem spre final la Train Delivery. Bă, nene, m-am cerut eu acolo de data asta. Voiam să văz cum e Iexpoziția – a fost ok, în sala regală, ma rog frumos maxim. Dar, pe peroane, zici ca erai la nebuni. Iar găsiseră una d-asta care răgea niște versuri penale pe o muzică electronico – spațială, bărbați îmbrăcați în femei, oameni fistichii, fete deșănțate, „lumea bună“ a orașului, multe bărbi mari, luungi, lungi de tot, ochelari, hipsteri, bike-ri, gay, tripați, fumați – avem de toate categoriile. Îți dai seama, toată cultura era în stradă. Oameni nu prea am văzut. A fost pentru mine prima și ultima dată. Vă mulțumesc frumos ca m-ați expus, dar de acum voi lăsa locul altcuiva. Vorbeam cu cineva dăunăzi de treburile astea. Se cheamă sindromul Peter Pan. Oameni la 30, 40 de ani, se comportă ca niște puști de 20. Fără direcție. Nici o direcție. E cool să fii cool, da’ credeți-mă pe cuvânt, chiar nu e pentru toată lumea.
Dacă am îndrăznit să fac o glumă mai nesărată pe marginea celor de mai sus, am fost avertizat – cu buna intenție – că îmi stric imaginea. Că mulți dintre ei mă simpatizează. Este foarte bine, mă bucur că mă simpatizați; eu pe voi nu prea pot. Sunteți plictisitori. Sunteți la fel. Aceleași discuții, aceeași blazare intelectuală, același voluntarism, același snobism, aceleași droguri, aceleași fotografii, aceleași poezii, aceleași figuri, aceleași femei, aceleași locuri. Viitorul nu sună bine. Chiar deloc. Un tineret stors, fără vlagă, controlabil; mentalitatea de turmă primează – viitorul sună…exact cum sună muzica pe care o produceți voi, după doua jointuri. Iar modelele, acești veșnic prezenți organizatori și oameni de bine, să știți de la mine, își trag bănuții liniștiți, iar voi mergeți după ei ca vițica în lanț. Bă, da’ vouă nu vă pute că sunteți așa, cam la fel? Trași la Xerox? Cultură artificială.
Am zis că, dacă tot e să îmi stric imaginea, să mi-o stric de tot. Păi nu mai scrieți, măi baieți despre mine, nu mă mai publicați, nu mai dați cu like-ul. Cu voi sau fără voi…Banați-mă. Blocați-mă. Dați Ignore. Sunt hater, da, da. Hater cu capul pe umeri. Eu am ales să fiu sincer cu mine însumi.
E ceva putred în Danemarca.
Ne vedem în Eden?
Specialilor!

Paul Hitter

Sursa: Multumesc.mobi via Ziaristi Online

Despre artistul Paul Hitter:

Paul Hitter este născut în anul 1982 în București. Studii: Liceul de Artă Nicolae Tonitza, secția Grafică. S-a pregătit și cu Dorel Zaica, Eugen Cubassa, Matei Șerban. Urmează cursurile UNArte și Teologie – Artă Sacră București, pe care le întrerupe, însă, pentru că la 22 de ani se autoexilează în Germania, unde urmează cursurile  Academy of Fine Arts, Munich. Pentru a se întreține și a urma cursurile, face munci diverse – ”femeie de serviciu”, barman, etc. În puținul timp liber rămas, pictează. După mai multe căutări ale unui stil care să-l reprezinte, Paul inițiază stilul numit de el ”Expresionism Balcanic”. ”Am venit să învăţ, urmam o facultate de arte la München. Îmi place să pictez, trebuia să fac ceva în direcția asta. M-am angajat într-un bar şi serveam la mese. Şi asta am făcut până când m-am reântors la Bucureşti. Dar am ştiut să mă adaptez condiţiilor de acolo, mi-am făcut prieteni şi am început să ies. Trebuie să recunosc că cei mai mulţi erau străini.”  Ajunge să se orienteze către comunitatea tigănească, să o  cunoască, să o înțeleagă și să-și aleagă dintre membrii ei subiectele picturilor sale. „Eu am reuşit să mă înţeleg mai bine cu ţiganii aici decât cu românii. Mi s-au părut mai sinceri şi mai aproape de mine. Cumva m-am regăsit în marginalizarea lor și i-am luat ca atare. Nu am avut niciun fel de conflict cu ei acolo. Cei ”culți” din comunitatea rămasă în țară m-au acuzat de discriminare după ce într-o expoziție pe subiectul acesta (sic!) am venit cu niște benzi desenate cu ciori, svastica nazistă vs Europa, un drac vs un înger, etc., scris pe ele câteva enunțuri sugestive, gen cioară borâtă, țigan – român, etc., scopul meu fiind să ilustrez aceste stereotipuri exact așa cum sunt ele întâlnite.” Începe să expună în Germania: ”La vernisajul de absolvire a facultății a venit un puhoi de lume, sunt interesați de artă, le place să iasă din casă, să socializeze… e altfel. Și când mă gândesc că eu munceam în bar și am putut sta doar 30 de minute la prima mea expunere publică a lucrărilor… dar am fost fericit, i-am plăcut unei galeriste și așa am început să colaborez”. Acum, Paul este un artist strălucit, apreciat de către unii dintre confrații săi, un om care iubește viața plină de culoare și căldură, tânăr și frumos, deștept și educat și care ni la el că și scrie ! Și-ncă bine! Paul are destule de iertat României și conducătorilor ei: că i-a fost anchetat tatăl la Securitate; că l-au făcut să-și exileze tânăra viață prin țări străine; profesorilor – unora – că n-au fost în stare să-i aprecieze originalitatea; românilor dinafara țării, care-au fost atât de plini de sine,  încât l-au împins să caute – și să găsească – mai multă căldură, înțelegere și afecțiune la comunitatea țigănească și doar Paul știe cu câte situații de viață mai are încă de lucru, până se va fi împăcat! S-a împlinit un an de când Paul Hitter s-a întors în țară. Un tânăr care ne-a demonstrat că, dacă ai o pasiune, nu ți-e frică sau rușine (sic) să muncești, poți să fii autonom, să-ți îndeplinești pas cu pas visul, să să fii co-creator al viitorului tău!

Paul, bine-ai venit în paginile revistei noastre  !

http://balkanexpressionism.wix.com/paulhitter


Și trailer-ul filmului despre Paul Hitter, ”Exil”:

Cristina Ghenof/ Multumesc.mobi

Foto Paul Hitter: http://paulhitterfotos.blogspot.ro/

Foto deschidere: Mihai Tociu

Furtul de cărți rare de la Biblioteca Teleki-Bolyai și o anchetă care trebuie urgentată

Spre sfârșitul anului 2010, prin acțiunea publică a unui enigmatic personaj, bine ascuns sub un nume de împrumut – Dan Apostol -, presa mureşeană afla despre dispariţia unui important număr de cărţi de valoare din fondul Bibliotecii Teleki-Bolyai. A fost un pic de tevatură… şi cam atât. În scrisoarea difuzată în media de acel Dan Apostol era indicat ca suspect principal un individ misterios şi cu reputaţie îndoielnică, Dobos Ferenc (care se pare că a dispărut imediat), iar Spielmann Mihaly (foto), în calitate de şef de secţie al Bibliotecii Teleki-Bolyai la momentul respectiv, a dat declarații destul de eliptice. Unde ne aflăm astăzi cu ancheta după patru ani de la sesizarea dispariției cărților, căci momentul (sau momentele?) e greu de stabilit. Oare se va repeta istoria din deceniul patru când a avut loc o situaţie aproape identică?

Ce s-a furat de fapt?

La începutul lunii noiembrie 2010, după ce în presă a apărut scrisoarea semnată ”Dan Apostol”, Inspectoratul Județean Mureș, prin serviciul de specialitate, s-a autosesizat demarând cercetările preliminare care se impuneau în acest caz. În respectiva scrisoare remisă presei de Dan Apostol (!?), șeful secției Teleki-Bolyai, Spielmann Mihály, era acuzat că ar fi scos cărţile din bibliotecă şi le-ar fi vândut. Mai precis, semnatarul acelei scrisori, menționa: „Distinsul intelectual (cu trimitere la Spielmann Mihály), ajutat de bunul său amic Dobos Ferenc au făcut o selecţie pe sprânceană a cărţilor de valoare după criterii doar de ei ştiute şi au cenzurat o serie de valori din această categorie pe care au decis să le exporte pe filieră ungară spre Occident, pentru a delecta un public mai puţin numeros, format din elita colecţionarilor”. Desigur, aceste acuzații trebuie lămurite de poliție care, dealtfel, la momentul respectiv a și demarat ancheta în colaborare și cu Poliția ungară, întrucât și acolo ar mai fi avut loc furturi similare. Potrivit declarației directorului Bibliotecii Județene Mureș, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Teleki, dr. Monica Avram, cea care a inițiat inventarul, ar fi dispărut un număr de 538 de cărţi, foi volante, broşuri. Nu ar fi dispărut incunabule, unicate, dar în schimb ar fi lipsuri din toată perioada de tipărire. Pentru secolul XVI sunt 17 lipsuri, pentru secolul XVII sunt 111 documente lipsă, pentru secolul XVIII sunt 65, iar pentru secolul următor, 50 de lipsuri. După 1900 sunt 257 lipsă şi fără an de publicare 38, deci în total 538 de documente. Biblioteca Teleki-Bolyai (foto) este constituită din mai multe fonduri, lipsurile nu sunt numai din Fondul Teleki care are 40.000 de volume și la care s-au adăugat în timp Fondul Bolyai, Fondul Turnovski, Fondul de Dublete, Fondul Mixt, Fondul Depozitului Nou.

La Mureș se continuă ”o tradiție” inaugurată imediat după 1990

Nadăşa, Ulieş, Sângeorgiu de Câmpie, Sărmaşu, Sâmpetru, Pogăceaua sunt doar câteva localităţi unde au fost contabilizate infracţiuni, din totalul celor 18 furturi înregistrate la Poliţia Mureş. La Ulieş spre exemplu, au dispărut şapte cărţi vechi şi rare. “Cazania lui Varlaam”, o scriere veche şi foarte importantă a fost furată şi de la Sâmpetru şi de la Pogăceaua (Pogăceaua este un caz foarte interesant, insuficient investigat considerăm noi, de către cei în drept), “Apostolul”, o scriere din 1683, a fost furată de la Sărmaşu, la fel ca şi “Predicile lui Petru Maior”. Bizară ni se pare şi situaţia semnalată nouă despre două scrieri foarte importante “Antologicon” şi “Octoih”. Acestea ar fi plecat – potrivit sursei noastre – cu forme legale la Mitropolia de la Alba Iulia, dar acolo nu se mai regăsesc în inventare. Poate dăm un subiect de cercetare Poliţiei mureşene. Ar fi interesant de ştiut ce s-a întâmplat cu importanta şi valoroasa colecţie de icoane a lui Ioan Vlasiu de la Deda-Bistra, dispărută imediat după 1989. Câteva zeci de icoane au fost cărate într-o singură noapte de către indivizi care, prin modul de operare, dovedeau o cunoaştere foarte bună a locaţiei unde se găseau. În mod cert, a fost un furt comandat. Personal, am încă multe dubii referitoare la situaţia incertă a obiectelor de patrimoniu din colecţia aflată în Casa parohială din Săcalu de Pădure. La luarea în primire a funcţiei de către noul paroh – dar în lipsa celui vechi, care fusese mutat disciplinar – acesta a sesizat lipsa unor obiecte. A refuzat să semneze atunci procesul-verbal. Între timp, vechiul preot care ar fi putut foarte bine (şi chiar era necesar) să dea nişte explicaţii mai marilor lui de la Protopopiatul Reghin a fost scos din preoţie şi şi-a pierdut urma prin Spania.

România, locul trei într-un top Interpol al furturilor din patrimoniu

Furturile din patrimoniul național nu sunt o noutate pentru spațiul românesc, dar ele au luat un ”avânt” extraordinar după 1990, date fiind condițiile care au fost create după acest moment. Până în 1999, din ţara noastră au fost furate 517 icoane şi 41 de statui, dar şi alte obiecte de artă, printre care un loc aparte îl ocupă cărţile rare. În total, au fost sustrase 1.071 de obiecte de patrimoniu sau susceptibile de a face parte din patrimoniu. Dintre acestea, 140 au fost furate din muzee sau din ateliere de artă. Alte 303 opere proveneau de la persoane particulare şi colecţionari. În judeţul Mureş, din 1998 şi pânã în 2007, au fost comise 18 furturi. Într-un “top” Interpol, România ocupă locul trei la furturile din patrimoniul cultural naţional. Situaţia însã nu mai alarmează pe nimeni. Şi poate nici nu mai interesează prea mult pe cineva. Asta pentru că, probabil nici nu mai e cine ştie ce de furat. Ceea ce a fost mai de preţ a luat demult calea strãinătății. Cele mai multe furturi de acest gen au avut loc în decembrie 1989 şi în lunile care au urmat. România avea chiar din perioada comunistã o legislaţie în domeniu menită să protejeze bunurile de patrimoniu. Abrogarea acesteia de cãtre “emanaţii” aşa-zisei revoluţii din decembrie – în fapt o loviturã de stat – pusă la cale în interior cu sprijin din exterior, a dat posibilitatea comiterii unui adevărat jaf din patrimonial naţional. Un jaf, care le-a oferit ocazia multor “onorabili” sã-şi completeze colecţiile de artã particulare, iar altora sã traficheze aceste bunuri în afara ţării. Mult timp aceastã situaţie catastrofală a fost favorizată de absenţa unei legi care să protejeze şi să reglementeze patrimoniul cultural naţional. Acum “onorabilii” pot dormi (şi mai) liniştiţi, faptele de acest gen comise de ei sau la comanda lor până în 1996, s-au prescris. Ei sunt acum şi mai onorabili decât au fost. În plus sunt și mult mai bogaţi. Adoptarea Legii nr. 182/2001, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, a venit prea târziu. Apariţia legii, care ar fi trebuit să asigure protecţia obiectelor de patrimoniu, nu a avut efectul dorit de către autorităţi. Lacunele şi aplicarea sa defectuoasă au făcut ca obiectele de artă şi antichităţile să fie comercializate în continuare în afara oricărui control, iar furturile, în special cele comandate, să continue şi chiar să ia amploare.

Unde pleacă bunurile de patrimoniu din România?

Din analiza fenomenului infracţional, în domeniul protejãrii patrimoniului cultural naţional, rezultă cã modurile de operare folosite pentru comiterea faptelor sunt diverse: furturile din lăcaşuri de cult (biserici, mânăstiri, schituri, case parohiale, cimitire); furturile la comandă din colecţii particulare (de regulã din locuinţele persoanelor fizice), din muzee şi colecţii publice; detecţii şi sãpãturi neautorizate în siturile arheologice; falsificarea operelor de artã; furturile prin substituire – înlocuirea originalelor cu falsuri; traficul cu obiecte de patrimoniu furate şi scoaterea peste graniţã prin întocmirea de documente false. Din 2001 şi pânã în prezent, au fost sãvârşite peste 1200 de infracţiuni, reprezentând furturi de obiecte de artã şi de cult, dar şi distrugeri de bunuri culturale mobile şi imobile. Cele mai multe furturi sunt din lãcaşuri de cult (530), urmate de cele din locuinţe şi colecţii (102), din muzee şi case memoriale (34), din cimitire şi anticariate. În prezent, în urmãrire generalã se aflã 1001 bunuri culturale mobile, iar în urmãrire internaţionalã, 142. Multe dintre obiectele noastre de patrimoniu iau calea Occidentului şi pot fi regãsite, în general, în Austria, Ungaria, Franţa, Germania sau Italia.

S-au furat și locomotive… de patrimoniu

Un succes deosebit, rod al colaborãrii Poliţiei române cu Interpolul, l-a reprezentat recuperarea celor 4 tablouri furate în urmã cu aproape 40 de ani de la Muzeul Brukenhal din Sibiu, respectiv “Portret de femeie”, autor Rosalbla Carriera, “Bãrbat cu luleaua la fereastrã”, autor Frantz von Miierys (1635-1681) – Şcoala flamandã, “Portret de bãrbat cu craniu”, autor maestrul legendei Sfântului Augustin- Şcoala flamandã, (secolul XV) şi “Ecce Hommo”, autor Tiziano Becellioda Codore (1477-1576)-Şcoala italianã. Printr-o laborioasã activitate, Interpol Washington a recuperat aceste opere de artã şi le-a restituit muzeului român în anul 1998. În acelaşi timp, oamenii legii au gãsit şi redat posesorilor peste 1.600 de obiecte de patrimoniu care fuseserã furate. Inventivitatea hoţilor însã nu cunoaşte limite. Poliţiştii au fost uimiţi când cu câțiva ani în urmă au descoperit o escrocherie de proporţii care urmãrea scoaterea din ţarã a 34 de locomotive vechi, considerate obiecte de patrimoniu (locomotive cu abur). Acestea se aflau la punctul de trecere a frontierei din Curtici şi urmau sã fie scoase din ţarã cu complicitatea lui Dumitru Nicolae, expert tehnic din Ministerul Culturii şi Cultelor, el fiind cel care falsificase certificatele de export definitiv pentru cele 34 de locomotive.

Și un furt de acum 77 de ani. Și tot la Teleki. Poate un alt subiect de anchetă?

Un număr de 96 de volume, cu o valoare ştiinţifică şi materială excepţională, au dispărut din Biblioteca Teleki (foto). Cercetările făcute într-un mod cât se poate de discret n-au dus la nici un rezultat notabil. Nu se ştie cu certitudine când au dispărut, unde se află, cine le-a scos din ţară şi în ce mod. Poliţia nu s-a implicat în rezolvarea acestui caz, deşi ar fi trebuit să o facă. Biblioteca Teleki este una ştiinţifică prin excelenţă. Deschisă în 1802 publicului larg, aceasta cuprinde volume de o valoare deosebită, datorită informaţiilor oferite. Densuşianu şi-a elaborat lucrarea “Revoluţiunea lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785″, documentându-se, în parte, şi în această bibliotecă, iar Iorga şi Lupaş, care ne-au vizitat oraşul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze şi ei, arătându-se impresionaţi de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosinţă în 1802, să faciliteze accesul publicului mureşean la tezaurul de valori spirituale ale umanităţii.

Născut la Gorneşti în 1739, contele Samuel Teleki a fost în mod indiscutabil, un spirit iluminist. Călător neobosit, spirit căutător şi cutezător în acelaşi timp, după îndelungi peregrinări prin Europa (la Leiden, Utrecht, Rotterdam, Paris, ş.a.), Teleki a adus la întoarcere circa 2000 de volume achiziţionate din fonduri proprii. În 1787 s-a stabilit la Viena, iar în 1791 a devenit cancelar al Transilvaniei. Prin eforturile sale, între 1799-1802 a fost construită clădirea bibliotecii care a şi fost deschisă în toamna anului 1802. Între timp, fondul de carte achiziţionat de Teleki a crescut foarte mult, el ajungând la momentul deschiderii la circa 36000 de volume. Tot în urma demersurilor sale, între anii 1796-1819 a fost tipărit la Viena catalogul bibliotecii, cel dintâi catalog ştiinţific tipărit pentru acest spaţiu geografic.

O cerere suspect de discretă

Ministerul Cultelor şi Artelor din Regatul României dispunea de anumite informaţii, parvenite prin surse oficiale, cum că din valoaroasa bibliotecă Teleki au dispărut importante volume cu caracter ştiinţific. Cu toate acestea nu a înştiinţat Poliţia, pentru ca aceasta să demareze o anchetă care să elucideze cazul.

Cu adresa nr.166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor şi Artelor îl anunţa pe Aurel Filimon: “…prin deciziunea noastră nr.165, din 24 februarie a.c., sunteţi numit delegat onorific al Ministerului Cultelor şi Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu Mureş…vă rugăm ca după examinarea atentă a situaţiei bibliotecii să ne trimiteţi un raport amănunţit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veţi găsi utile, dacă au fost înstrăinate cărţi şi manuscrise din bibliotecă, de cine, când şi unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate”. După cum se poate observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înştiinţat de aceste dispariţii de către Poliţie. Atunci, de ce acelaşi for, ca beneficiar a unei informaţii deosebite, nu a cerut o anchetă oficială şi a apelat la o persoană cu puteri şi competenţe strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce acelaşi minister, odată încheiată ancheta lui Filimon şi concluziile puse şi trimise ministrului, nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt în această cerere?

Carol Teleki, un conte arogant

Pe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon (foto) a făcut primele diligenţe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziţie catalogul-inventar (“revizorius catalogus”). Plecat din ţară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon, o lună mai târziu, într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziţie de bibliotecarul Guylas Carol. Filimon purtase o asiduă corespondenţă nu numai cu curatorul bibliotecii, contele Teleki Carol, dar şi cu contele Teleki Adam, contele Teleki Domokos şi juristul Fundaţiei Teleki, dar şi cu bibliotecarul, profesorul Guylas Carol. Teleki Carol îl tratase însă pe Filimon încă de la bun început cu multă aroganţă şi nu i-a răspuns la scrisori. Pe data de 10 aprilie şi pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol, în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns şi a început să-şi îndeplinească sarcina încredinţată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon şi-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute.

Ce a făcut Poliția atunci?

“…ele (cărţile, n.r.) astăzi, spunea Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine şi formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite…” În cuprinsul aceluiaşi raport, Filimon mai spunea: “nu există mijloace care ar putea să indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forţat de împrejurările constatate şi descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumţiuni care eventual la aparenţă ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure”. Evident că Filimon dispunea de unele informaţii referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu era, însă, sigur şi nu putea face afirmaţii nefondate. De aceea, era vital ajutorul poliţiei. Cu toate acestea, poliţia nu a fost implicată, iar evenimentele precipitându-se – 1940, anul Diktatului de la Viena şi ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost uitat. Poate că n-ar fi lipsită de interes în momentul de faţă, demararea unei anchete a poliţiei și în acest caz. Punctul de plecare ar putea fi chiar mapa de corespondenţă a lui Aurel Filimon, mapă care se află în posesia fiicei sale şi care trăieşte în prezent la Târgu-Mureş. Din cele 96 de volume, parte în Ungaria, Austria sau în SUA – după unele informaţii – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească în Târgu-Mureş, probabil în anumite colecţii particulare, ale unor ”fini” colecționari.

Nicolae BALINT / Ziarul de Mureş

Sursa: Ziaristi Online

Nota M.o.V.: Nu tinem nici cu Badea si in mod cert in nici un caz cu Radu Banciu, dar se prea stie deja ca Mircea Toma mereu a sustinut autonomia Tinutului Secuiesc, normal, din moment ce banii lor vin din fondurile lui George Soros, care a reusit sa dezbine Jugoslavia, acelasi model ni se pregateste si noua, asadar aveti grija CRETINILOR precum NORZEATIC si toti artistii care canta “pro-bono” pentru o cauza “nobila” la Fan-Fest, StreetDelivery si toate porcariile lor de manifestatii, dar mare grija si celor care pun “botu” la manifestele lor si ies in strada in iluzia si speranta ca salveaza ceva, cand in realitate sunt ghidati pentru interesele ungariei. Am spus si o repet, culorile campaniei “Salvati Rosia Montana” sunt culorule steagului ungariei, iar frunza este fix harta ungariei intoarsa invers, ca sa nu mai specificam si de implicarea sutelor de unguri “autonomisti” in aceste proiecte. Incetati sa mai fiti DOBITOCI!

––––––––

După ce a criticat Ministerul Culturii pentru că i-a apărat memoria lui Mihai Eminescu, fosta Agenţie de Monitorizare a Presei (ActiveWatch) l-a reclamat pe realizatorul Radu Banciu pentru că a prezentat consecinţele unei eventuale autonomii a maghiarilor în Transilvania.

Astfel, ONG-ul lui George Soros a reclamat emisiunea Lumea lui Banciu la CNA şi Consiliul pentru Combaterea Discriminării, după ediţia din 27 august, deoarece realizatorul a făcut  “o serie de afirmații grave și alarmiste menite să inducă o panică nejustificată în rândul opiniei publice românești”.

De remarcat este că Radu Banciu este chiar din zonă, respectiv din Târgu Mureş, tatăl său fiind judecător în procesul în care au fost judecaţi indivizii care l-au bătut cu bestialitate pe românul Mihăilă Cofariu, în 1990.  

Iată care sunt afirmaţiile care i-au deranjat pe cei de la Agenţia de Monitorizare a Presei, conform transcrierii Paginii de Media.

• „[Dacă ar fi aprobat proiectul de lege] ar fi un măcel. Cetățenii români n-ar mai avea nici cel mai mic drept în viața lor de zi cu zi.”

• „Este absolut o tragedie ca acei cetățeni [cetățeni de etnie română din Ținutul Secuiesc] să devină dintr-odată vasali ai guvernului maghiar și ai acestui guvern secuiesc.”

• „Ce vor face ei acolo [maghiarii] după bunul lor plac pentru că acolo nu vor exista legi, nu se va respecta nimic. Avem deja exemplele în reședințele de județ ale Harghitei și Covasnei unde s-au întâmplat atâtea atrocități dintr-astea. Dați-vă seama ce va fi în momentul în care guvernul de la București nu va avea decât un titlu consultativ față de ce se întâmplă acolo. Poți să-ți dai cu părerea [ca guvern central] că nu te mai ascultă nimeni. Cam la nivelul ăsta va fi. Totuși acum ce se întâmplă cu drapelul, cu însemnele românești, cu tricolorul, cu vorbitul în limba română pe stradă, cu nerăspunsul la salut în limba maghiară. Dacă asta se întâmplă în condițiile în care acele județe aparțin numai de România […], vă dați seama ce s-ar întâmpla în această parte a României dacă aceste lucruri [proiectul autonomiei] vor fi puse în aplicare.”

• „În aceste județe [Harghita, Covasna și Mureș] nu se poate aplica această conviețuire [între maghiari și români]. Este ca și cum ai pune niște căprioare în cușca leului. Asta este, de fapt, Ținutul Secuiesc.”

• „Eu știu că la noi se va da în cap pe stradă. Oamenii nu vor mai putea să vorbească în limba română, vor fi atacați pe stradă, vor fi batjocoriți.”

• „Dacă vreodată va exista această regulă cu președinte, ăștia vor stăpâni exact ca pe vremuri acel Ținut, acolo va fi cel mai mare măcel posibil. Va fi un dezastru, nu există cuvinte. Ce autonomie? Ce Ținut Secuiesc? Va exploda toată zona aia. Este incalificabil. Cum justifici tu de la București, un politician efemer faptul că ți-ai bătut joc de niște oameni? Ce vină au ăia [românii din Harghita și Covasna][…] pur și simplu să-i trimiți la tăiere printr-o asemenea decizie. Acolo nu există prietenie, astea sunt de suprafață. Nu există compatibilitate, astea sunt de suprafață. În momentul în care ei [maghiarii] vor fi stăpâni pe zona respectivă, România a luat foc în acea parte.”

• „Cât trebuie să vă explic mai clar că acolo e un dezastru? N-am avut cazul Iugoslaviei? Asta ar deveni centrul Transilvaniei.”

• „Județul Mureș este un județ absolut epocal în România. A fost unul dintre bastioanele care au ținut cel mai bine steagul sus. Și pe vremea lui Ceaușescu, și înainte. Deci nu este un județ oarecare. Sunt oameni, români serioși, extraordinari, excepționali care au trăit de-a lungul veacurilor nu de 20 de ani și care tocmai rămânând în acea regiune n-au permis să fie invadată pur și simplu numai de maghiari.”

• „Ceea ce vor face ei [maghiarii] acolo, va fi fără precedent. Vor veni, bineînțeles, străini […] din UE acolo să vadă ce se întâmplă acolo la un moment dat, pentru că, evident, nu mai suntem într-o lume asuprită – există voci care vor duce mai departe semnalul ăsta „Bă, e pogrom acolo” și se va vedea ce se va întâmpla. […] Și se va vedea ce se va întâmpla. […] Vor găsi gropi comune, ăia acolo, mă. Deci, atenție. Va fi o răzbunare de secole. Maghiarii nu puteau să o pună legal în aplicare. Ei bine, vor avea și legea de partea lor. Nu va mai exista picior de tradiție românească în acea zona. Atenție mare, la această chestiune.”

Sursa: Active News

Derapajele grave ale Antena 3 și COMPLICITATEA CNA sunt ignorate de ONG-ul lui Mircea Toma:

Activiștii de la ActiveWatch se fac din nou remarcați prin dubla măsură pe care o aplică în cazul televiziunilor de știri. Este al treilea incident care expune atitudinea duplicitară a organizației lui Mircea Toma: derapajele propagandei PSD sunt ignorate, în timp ce sunt se fac reclamații pe orice temă împotriva celor care îl mai critică pe Victor Ponta, activiștii lui Toma dând impresia că sunt mai degrabă mercenari ai Puterii și nu apărători ai unor principii care trebuie aplicate tuturor.

Situația este cu atât mai gravă, cu cât organizația lui Toma a fost și este finanțată cu sume uriașe. Un singur proiect dedicat ”libertatii de exprimare”, Freeex, a beneficiat pana acum de finanțări de peste 80.000 de euro. Cand sunt întrebați de ce nu au nicio atitudine împotriva derapajelor grave ale lui Mircea Badea, de exemplu, mercenarii civici ai lui Mircea Toma spun că sunt în concediu și nu știu nimic, atitudine adoptată și de șefa Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani. CJI este o altă organizație care a încasat finanțări babane în numele unor principii pe care acum nu le respectă și promovează.

Cu Badea mumă, cu Banciu ciumă

În urmă cu două zile ActiveWatch a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în legătură cu emisiunea „Lumea lui Banciu”, susținând că realizatorul acesteia a avut câteva derapaje grave când a luat în discuție proiectul de autonomie teritorială inițiat de către Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

Emisiunea lui Radu Banciu, în care realizatorul a spus că  „Cetățenii români n-ar mai avea nici cel mai mic drept în viața lor de zi cu zi”, venea la doar câteva zile după ieșirea necontrolată a lui Mircea Badea, în direct la televizor, când realizatorul, enervat, a folosit injurii, gesturi obscene și chiar a scos bâta la motociliști.

Dintre cele aproximativ 50 de reclamații înregistrate la Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu emisiunea lui Badea în care îi amenință pe motocicliști, niciuna nu aparține reprezentanților societății civile. Acestea se alătură celor peste 70 de reclamații ce au ca subiect relatările televizate de la „plimbarea libertăţii”  din jurul Palatului Cotroceni.

Toma și Avădani, șmecherie la indigo: ”Nu știu nimic, am fost în concediu”

Contactat de EVZ, Mircea Toma, președintele ActiveWatch a spus cu nu a aflat despre derapajul lui Mircea Badea doarece a fost în plecat în concediu, dar a ținut să sublinieze că, după ce se va informa, va face o declarație.

„Îmi pare rău, sunt pe drumuri. Nu am văzut ce a făcut Mircea Badea. Am aflat doar din presă și nu comentez decât ceea ce am văzut”, a spus și Ioana Avădanei, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent.

Din 2009 șmecherii ActiveWatch nu l-au mai reclamat pe Badea

ActiveWatch nu l-a mai reclamat pe Mircea Badea la CNA din 2009, când realizatorul, într-o emisiune “In gura presei”, a vorbit despre cazul handbalistului Marian Cozma. În emisiunea respectivă, Badea i-a calificat drept “garoi” și “țigani borâți” pe atacatorii handbalistului și a primit amendă de la CNA pentru instigare la violență.

Iesirile violente ale lui Mircea Badea în direct pot duce la sancțiuni aspre asupra televiziunii Trustului Intact. Deja unul dintre membrii CNA, Valentin Jucan, a spus că „e cazul să ne întrebăm dacă licența mai trebuie să rămână la acest radiodifuzor. Mircea Badea incită în mod direct la violență. E nevoie să intervenim”.

Reprezentanții CNA au spus pentru EVZ că cele 50 de reclamații depuse pentru ieșirile violente ale lui Mircea Badea au fost date la monitorizare și urmează să fie analizate într-o ședință a Consiliului.

Citeşte şi: EDITORIALUL EVZ. Mircea Toma, Cătălin Tolontan și banii Securității

Șmecherii din falsa societate civilă au mai făcut zilele acestea o demonstrație interesantă. Fosta Agenție de Monitorizare a Presei, actualul ONG ActiveWatch, a ieșit în evidență într-un mod elocvent pentru interesele pe care le servesc falșii activiști.

În mod interesant, organizația dirijată de fostul jurnalist Mircea Toma, psiholog înainte de 1989 într-un centru pentru care care Securitatea avea o atenție aparte, a emis un comunicat de presă aproape isteric care merită comentat.

Comunicatul ActiveWatch a fost determinat, susțin cei care l-au redactat, de declarațiile luiTraian Băsescu despre banii investiți de Voiculescu în diverse instituții de presă din trustul său. Aflăm din comunicatul organizației ActiveWatch că ONGul „își exprimă public solidaritatea cu jurnalistul Cătălin Tolontan” și că referirile la adresa lui Cătălin Tolontan sunt „incalificabile și inacceptabile”. „Vocile independente și nepartizane devin (…) ținte ale unor încercări de discreditare lipsite de scrupule”, se mai arată în comunicatul citat.

Comunicatul ActiveWatch avea o rațiune obiectivă dacă nu exista o situație infinit mai gravă, în care aceeași organizație a refuzat să ia atitudine inițial. Când a fost obligată să o facă a adoptat o poziție dubios de timidă. Cu două săptămâni înainte ca șeful statului să spună că există „lichele” într-un trust de presă, după ce Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, câteva vedete ale televiziunii Antena 2 au organizat un protest ilegal.

La acest protest au fost agresați în stradă, într-o manieră brutală, trei reporteri de teren.

O jurnalistă a fost lovită cu piciorul. Un coleg care a încercat să o protejeze pe ziarista lovită a fost și el brutalizat. O altă colegă a fost îmbrâncită și luată de gât. Ziariștii agresați fizic la un protest ilegal organizat împotriva unei sentințe judecătorești sunt niște reporteri tineri care erau acolo pentru a documenta o știre.

Aproape două zile agresarea celor trei reporteri nu a existat pentru Mircea Toma și șmecherii care mimează activismul la ActiveWatch. Asta deși existau imagini cu incidentele și lucrurile au fost cât se poate de clare din prima secundă în care televiziunile de știri au început să prezinte aceste agresiuni. Abia după ce Mircea Toma a fost somat public, în grupurile speciale ale ziariștilor, să își exercite rolul pentru care ActiveWatch a încasat finanțări consistente, a apărut o luare de poziție.

Organizația nu a considerat nici „incalificabile”, nici „inacceptabile” agresiunile la care au fost supuși cei trei reporteri, nu s-a solidarizat cu nimeni și nu a suflat o vorbă despre infracțiunile comise cu prilejul protestului ilegal. Vorbim despre o organizație care, atenție, a a tocat 74.702 euro și 8.400 de dolari pentru un singur „proiect” destinat libertății de exprimare, în perioada 2009 – 2014.

Sursa: EVZ

In legatura cu respectivul caz care este acum in voga prin mass-media, cazul “familiei” formate din doi parinti homosexuali care si-au dus fetita in vestiar la barbati pentru a schimba-o. Articolul acesta nu are nici o legatura cu acel caz, eu vorbesc despre o situatie asemanatoare, ipotetica. In primul rand va voi prezenta cateva detalii, ce anume am aflat la o simpla cautare pe google despre cele doua victime ale societatii murdare si haine in care traim:

Lestat Monroe, pe numele adevărat Jerome Goupil,  şi partenerul său homosexual au explicat cum au “conceput” cei doi copii gemeni.Aceştia au donat spermă, o femeie a donat ovulele necesare, în timp ce alta a dezvoltat sarcina şi i-a născut pe cei doi copii. Monroe şi partenerul său american au apărut la mai multe emisiuni de la Pro TV şi Acasă TV.

Lestat Monroe este un cetăţean francez, mutat în România acum 11 ani şi este autorul celebrului calendar cu aşa-zişi preoţi ortodocşi gay. În urma apariţiei acestui calendar, Monroe a fost acuzat de către manechinii în cauză că au fost înşelaţi.

“Prin intermediul agenției Best Casting am ajuns să fac ședința foto pentru un presupus catalog. În niciun caz pentru calendarul ortodox. Nici eu și nici celelalte modele ce apar în calendar nu am știut că fotografiile vor apărea acolo. Am aflat de acest lucru tot de la ei, și ei fiind revoltați de apariție”, a spus Robert Nicorescu pentru exclusivNEWS.ro. Mai mult, Monroe a adăugat imaginile cu preoţi folosind photoshop-ul.

Preoții sunt inexistenți….ei au fost adăugați ulterior în photosop. Nu ar fi acceptat nimeni să pozeze lângă niște preoți. Nu am nimic cu homosexualii atâta timp cât își văd de treaba lor. Lestat Monroe este cel care s-a ocupat de această ședință foto. La fel se numește și firma care a publicat calendarul. Probabil că această persoană trebuie dată în judecată de către toți cei care am apărut în calendar. Imaginea nu știu în ce mod mi-a fost afectată și nici nu mă interesează prea mult asta. Mă deranjează pe mine ca persoană să fiu asociat cu astfel de publicații”, a afirmat Nicorescu.

Unul din clienţii de la piscina World Class a scris pe facebook că-şi simte drepturile îngrădite prin faptul că acel cuplu şi-a adus fetiţa acolo pentru a vedea “hăndrălăi în curul gol”.

“Sunt în bazin și-mi aduc aminte că am lăsat apa deschisă la mine acasă. Vin repede în vestiar să mă schimb. Pe băncuță, o fetiță de 4 ani, stă și se uită la fauna din jur. Mai mulți handralăi în curul gol se schimbă. Fetița e cu cei doi părinți, tata și iubitul său. Eu trebuie să mă schimb, chiar foarte repede, problema e că nu am un prosop pe care să-l folosesc drept paravan, nu am nimic, doar șortul de pe mine. Pe care trebuie să-l dau jos. Blocaj.

Viața a fost crudă cu mine și mi-a dat inclusiv această eroare. Nu mi-o doream, dar o am. Sunt pudic. Nu mă pot dezbrăca în fața unei fetițe de 4 ani. Bine, nu prea mă pot eu dezbrăca nici măcar între ai mei, pe plaja de la Vadu, cu atât mai puțin în cazul de față.

Așa că aștept. Doar că eu mă grăbesc. Dar aștept, pentru că oamenii deschiși la minte de pe internet așa am văzut eu că au scris, că e bine să fii foarte, dar foarte tolerant cu domnii care se țin de mână. Pentru că e dreptul lor să vină cu fetița la vestiare.

Ciudat, dar eu chiar sunt tolerant cu dumnealor. Jur. Chiar sunt. Dar aș vrea un singur lucru, dacă se poate, ca drepturile lor să nu-mi îngrădească nevoile mele. Iar nevoia mea e simplă. Vreau doar să mă schimb.

Ghinion, va trebui să mă resemnez. Am văzut eu tot pe internet, la oamenii mari, inteligenți și foarte deschiși la minte că mai bine stau și aștept. Dă-o naibii de inundație de acasă. Așa că aștept, ce să fac? Mă resemnez și aștept. Pentru o lume mai bună.

Morala: Nu dați nervii pe prostii, faceți vestiare la copii!”.

Lucian Mandruta s-a gandit sa scrie un o “scrisoare catre gay”, ei bine, eu as dori sa scriu o mini-scrisoare catre scrisoarea sa catre gay:

Stii ce nu inteleg dobitocii? Uite, hai ca ies eu in fata. Am vreo 2-3 “prieteni”(cunostinte) gay, la munca la mine exista, am un prieten de familie gay, cand am oportunitatea discut cu ei deschis despre lucrurile astea, ei sunt oameni obisnuiti, ei considera ca provocatorii si incitatorii acestia curve cautatoare de scandal si atentie fac mai mult rau comunitatii lor, ei sunt oameni linistiti care isi vad de patul lor si atat, nu ma deranjeaza ce vorbeste colegul meu de munca la telefon ca o pizda cu iubitul lui, nu ma deranjeaza ca se fute-n cur, nu e problema mea… ma deranjeaza insa cand vor sa adopte copii influetandu-le viata si facandu-i sa ajunga si ei gay deoarece copiii sunt mici, firavi si iau exemplu dupa ceea ce vad, deci implicit NU SE NASC ASA, ci devin prin puterea exemplului, ma deranjeaza cand au “programe” in GRADINITE< SCOLI< LICEE in care explica copiilor cum de fapt “Toti te nastem gay dar SOCIETATEA NE MANIPULEAZA SA NE ALEGEM GENUL IN FUNCTIE DE ORGANUL GENITAL” (citez dintr-o prelegere tinuta de o asociatie cunoscuta in romania, asociatia Accept), ma deranjeaza cand imi REDUCE MIE DIN DREPTURI CA SA AIBA EI mai multe sau cand trec peste BUNUL SIMT si imi limiteaza mie libertatile pentru curul lor egoist… intelegi? Am cativa prieteni gay si le zic in fata asta cand ma apuca, iar ei, cu chiu cu vai inteleg si sunt de acord… aceasta e problema principala a tuturor, MANIPULAREA, PRESIUNEA, MINCIUNA, PARSIVENIA cu care ataca restul societatii pentru “drepturile” lor… ei lupta pentru iubire? Iubirea este cel mai fin si sensibil sentiment, ei nu fac nimic altceva decat sa-l degenereze, sa-l strice, sa-l spurce… daca tot o fac, sa NU O FACA IN PUBLIC. Ca sa nu mai pomenesc: daca doi gay cresc copiii precum sunt ei, sa devina gay, pentru ca cei mici iau exemplu din ceea ce vad, le reduc lor dreptul LA LIBERTATEA DE ALEGERE!!! COPIILOR.

Tu ce crezi ca inseamna sa fii gay? Crezi ca are vreo legatura cu iubirea? Hai sa-ti mai bag o problema de gandire, ei sustin ca ASA S-AU NASCUT, da? Dar TOTI, absolut TOTI  spun ca si-au dat seama de SEXUALITATEA LOR si ATRACTIA LOR SEXUALA (sex ,da?) abia la varsta de 14-15 ani, cand devii MATUR SEXUAL…. pai si, daca abia la 15 ani ti-ai dat seama ca esti poponar, cum rasa ma-tii poti sa vii cu atata tupeu si sa-mi zici ca asa te-ai nascut? Hai sa-ti mai zic inca una si gata: NU EXISTA nici un studiu oficial care sa ateste ca exista gena lor, singura dovada stiintifica este facuta TOT DE UN HOMOSEXUAL si a fost aprobata sub PRESIUNE POLITICA. Inainte sa comentati ca babalaii ca si cum le stiti pe toate, desi ABSOLUT TOT ce imi veti replica am mai auzit din 1000 de guri, EXACT LA FEL, identic (ceea ce ma pune pe ganduri daca nu sunteti doar niste victime care au pus botu’ la manipularea lor propagandistica, stil comunist)… In schimb, n-ati studiat deloc problema, in amanunt… Ia, cerceteaza tu, daca gasesti vreo dovada stiintifica care sa-mi dovedeasca mie ca asa s-au nascut esti tare, sau raspunde-mi macar la problema cu varsta la care-si dau seama ca sunt poponari… voi dati numai replici stupide si cretine, cand va pun problemele acestea in brat, care ar trebui sa va faca sa ganditi , nu raspundeti la ele…

Voua vi se pare normal ca o fetita de 3 ani sa intre in vestiarul barbatilor, unde se schimba alti barbati, doar pentru ca parintii ei sunt doi homosexuali? aceasta “scuza” este indeajuns de plauzibila pentru ca acel copil de 3 ani de sex feminin sa stea in vestiarul barbatilor? Nimic ciudat la orizont? Iar cretinii din articol ne mint cum fetita a fost mai traumatizata de cearta dintre parinti si ceilalti barbati din vestiar, dar n-ar traumatiza-o mult mai grav (in timp) faptul ca umbla prin vestiare de barbati goi de mica? Nimic ciudat si gresit la orizont? Daca ne luam dupa ce-ar zice Freud, fetita va ramane cu mari probleme in viitor, probleme sentimentale care duc la malformarea comportamentului exterior, acelasi gen de probleme ca si cel din psihicul homosexual. Sta fetita si vede cuci de handralai mari de mica, asa-i normal, nu? Copilul e copil, putea sa-l schimbe si afara, iar cei de la hotel mi se pare ca au actionat mult prea bine. Ce-i cu toata victimizarea si crizarea asta? Au facut un lucru absolut normal pentru bunul mers al comunitatii, pentru a evita scandalurile sau pentru a evita situatiile jenante in care-ar fi pusi alti clienti de-ai lor, mai ziceam sa va crizati atat de tare daca ii batea cineva, daca ii alungau in huiduieli si cu cutite pe fata, daca ii prindeau in afara hotelului sa-i bata cu picioare si sa le sparga fetele si sa le duca copiii la o familie normala bazata pe IUBIRE, nu pe DEVIATII DE SEX, in caz ca l-ar fi omorat pe unul dintre ei intelegeam sa se crizeze toata presa, dar asa? Asta nu este decat alta forma de presiune, un asalt mediatic menit sa schimbe mereu situatia dupa cum vor muschii lor, dar stai putin… voi ce faceti pentru binele societatii de cereti atatea drepturi “egale”? Nimic.

Ca sa nu mai vorbim despre cum se simt barbatii in jurul vostru, poate ceilalti va resping pentru ca se simt incomod in jurul vostru, la asta v-ati gandit? LA CEI DIN JURUL VOSTRU V-ATI GANDIT VREODATA, POPONARILOR? Voi care sunteti atat de toleranti, daca cereti toleranta ar trebui sa dati dovada de TOLERANTA. Daca eu ma simt naspa in preajma unui homosexual, gandindu-ma ca cine stie ce este in capul sau cand ma priveste, asta nu inseamna ca sunt discriminat si atacat? Ca mi se ingradeste mie dreptul de a-i comenta ceva, doar pentru ca el este aparat de lege?As folosi si eu acest aspect in acelasi mod ca si ei, victimizandu-ma pe bune… ma agreseaza vizual prin privirea sa…. ar trebui o lege care sa-i interzica sa aiba interactiune cu cei care nu sunt poponari, e dreptul nostru… Caz real, mergeam pe strada si erau doi thailandezi rataciti uitandu-se pe harta, i-am ajutat sa-i directionez si apoi gandindu-ma sa nu isi faca o impresie gresita despre oamenii de la noi, le-am zambit inainte sa plec salutandu-i respectuos, in momentul acela amandoi mi-au tras niste priviri cam ciudate si un zambet destul de pervers si foarte foarte insistent, dupa ce m-am prins ca sunt poponari am sarit sa le dau cate una direct. Pai ce inseamna asta? Eu sunt un om cu bun simt si incerc sa va ajut, iar voi va ganditi in mintile voastre psihopate cum ati face chestii? Mortii matii, meriti toata bataia din lume. Drepturile mele nu le mai ia nimeni in considerare? Am ajuns sa fiu in halul acesta de discriminat daca nu sunt homosexual, pentru drepturile sale sa treceti peste ale mele? Felul in care ma simt eu, respectiv foarte incomod si naspa, in jurul unui homosexual care cine stie ce are in mintea sa bolnava si perversa, nu mai conteaza? Felul in care se simt cei din jurul homosexualului, cei normali, nu mai conteaza?

+ ca discrimineaza femeile, adica stai asa, ti-e scarba sa faci dragoste cu o femeie sau de ce nu poti face asta? Daca eram femeie ce scandal monstruos faceam, tot pe baza de discriminare… “Adica ce, eu nu sunt destul de atragatoare pentru tine , boule?” ) Dar ele nuuuu, ele le iau apararea. Incredibil. E vorba doar de atractie fizica si probleme psihice.

Am aceasta rugaminte cu care as dori sa inchei, va rog din SUFLET sa-mi raspundeti la aceste probleme existentiale majore care nu ma lasa sa dorm noaptea linistit. In primul rand as dori sa ii intreb pe cei care le iau apararea daca se simt niste oameni mai buni dupa ce o fac, unu la mana nu inteleg de ce te fute pe tine grija sa-i iei apararea aluia si imi spui tu cum si ce gandeste/simte un homosexual? De ce nu-i lasati pe ei sa se reprezinte, ei niciodata nu ies in fata sa spuna ce au de spus, se folosesc mereu de “copii”, de “iubire”, de victimizare si manipulare prin media, scandaluri. As vrea ca dobitocii care nu sunt homosexuali sa nu se mai bage, ce-i fute pe ei grija? As vrea tare mult sa vina poponarii si sa-mi raspunda la cateva MARI probleme si dileme pe care le am:

1. Voi sustineti ca asa v-ati nascut, da? Insa toti va dati seama de atractia voastra sexuala abia la varsta de 14-15 ani, cand deveniti maturi din punct de vedere sexual. In cazul acesta, cum de credeti ca asa v-ati nascut, cand abia la varsta de 14-15 ani afli cu siguranta de ceea ce simti, atractia pentru acelasi sex?

2. Va rog din suflet sa ne demostrati si noua, restul lumii, care suntem putin sceptici in privinta genului dumneavoastra, o dovada stiintifica care sa ateste ca asa v-ati nascut si ca exista gena gay. Unde este aceasta dovada stiintifica? O astept de cativa ani.

3. De ce va folositi mereu de termenul “iubire” si “sentiment”, cand in principiu la voi se bazeaza totul pe sex?

4. Daca natura v-a creat “de asa natura” incat voi sa nu puteti face copii, de ce nu va ACCEPTATI NATURA voastra ramanand fara copii si insistati sa-i infiati. De ce ne impuneti noua sa va acceptam asa cum sunteti, cand voi nu sunteti in stare nici macar sa va ACCEPTATI NATURA voastra?

5. Daca sunteti atat de speciali si natura v-a creat altfel si considerati ca societatea este haina, rea, manipulatoare, incuiata, etc, atunci de ce doriti cu ardoare sa preluati modelul de familie tipic al societatii ?

Astept cu nerabdare sa-mi raspundeti la aceste 5 probleme si va recomand articolele de mai jos.

“Am preluat intr-un singur articol de aici- UNU si DOI. Va avertizez, IMAGINI SOCANTE! Va rog sa priviti unde se va ajunge, ce vor aceste victime ale societatii care lupta pentru drepturile omului, libertatea de exprimare si iubire, acesti sensibili lipsiti de aparare. In viitor, acesti distinsi domni vor avea dreptul de a face o parada pe Calea Victoriei, sa zicem, daca li se va refuza acest drept asta ar insemna ca sunt discriminati si se va aplica legea impotriva celor care le vor refuza manifestatia publica… Domnilor primari, parlamentari si alti oameni care au puterea de decizie in aceasta privinta, de prin mass-media sau functii inalte. Asta va doriti? Asta sunteti?” - Lucian Mindruta 

NO COMMENT

Introduction

This page features a photo essay about the 2008 “Up Your Alley” Fair – a free, open-to-the-public street festival held in San Francisco on July 27. Up Your Alley – which until recently was called the Dore Alley Fair – is very similar to the larger and more well-known Folsom Street Fair, in that they are both held to celebrate the leather and fetish scene in the gay community. While Folsom is internationally known and draws visitors from all over the world, Up Your Alley is thought of more as the fetish event “for locals,” and because of that it is smaller, has fewer retail vendors and booths, and generally flies under the radar.

However, in recent years, the original Dore Alley Fair stopped being independently produced, and became a subsidiary of the larger Folsom Street Fair nonprofit organization; the name was changed to Up Your Alley, and was it was more heavily promoted on the official Folsom Web site. As a result, as I discovered this year, Up Your Alley has become extremely popular itself, with many tens of thousands of people in attendance (at least from my guess, though I’m no expert at estimating the sizes of crowds). Now it seems to be more than just a warm-up for Folsom, but instead has grown to become a major event in its own right (some of the photos below show how crowded it was).

Why Make This Report? The Politics of Exhibitionism and Public Sex

The story behind this report has its origins last year, when I did a photo essay about the Folsom Street Fair itself. After a controversy arose in 2007 about the “blasphemous” poster (a fetishistic parody of The Last Supper) advertising the Folsom event, and about Miller Beer’s prominently visible sponsorship, I went to check out the 2007 Folsom festival to see if it really was as extreme as is detractors were claiming.

Turns out that it was. I did a lot of musing and agonizing about my decision whether or not to publish my Folsom photos; rather than repeat myself, I invite readers who never saw my original Folsom report to read my introduction to it here, because most of the arguments I made then remain relevant to this new report as well.

However, a few key points need reiterating:

• I am only publishing these images for their evidentiary and journalistic value, and have no desire to run an X-rated web site. In order to prove that what I’m reporting is really true, I must necessarily post pictures that many will perceive as pornographic.
• I am not responsible for the behavior of the people shown in these photos; if you feel that these images “make gay people look bad” and are unhappy about that fact, then take the issue up with the people shown acting out. Don’t blame me: I’m just the messenger.
• I am not claiming that the behavior depicted on this page is practiced by all members of the fetish or gay communitities, nor that they all universally approve of it.
• I am not anti-gay, or anti-fetish, or anti-sex.
• I myself am neither Catholic, nor Christian, nor religious in any way.
• I have no “agenda”; I’m just reporting what I see. I’m publishing these photos to maintain my journalistic integrity and to not engage in self-censorship simply because the facts are inconvenient.
• Personally, I don’t particularly care one way or the other about what goes on at these fairs, or about Miller Beer’s sponsorship. I’m just introducing some facts into an argument in which two opposing sides are making mutually contradictory claims.

Just as with my Folsom report, I was at the Up Your Alley event for slightly less than one hour, even though the fair lasted all day, from 11am to 6pm. And in that one hour, I took all the images on this page (and many more similar scenes I did not have room to show). The goings-on depicted in this essay are not unique, significant or noteworthy incidents: they’re just random scenes from a random hour in the day. If I had arrived an hour earlier or an hour later, I would have seen a completely different series of incidents. Whether I visited at a particularly sexy time, or during a lull in the action, I don’t know: What I saw during that one hour was probably about average for what went on during every hour throughout the day. So, as I said in my previous introduction, one can extrapolate that a great deal more sexual activity must have gone on during those six hours that I was not there.
So – let’s get down to business.

It’s Miller Time

Last year I published a photo essay about the Folsom Street Fair which received extensive nationwide coverage. Part of the fallout from that controversy was that many conservative and religious groups called for a boycott of Miller Beer, which had been a corporate sponsor of the Folsom event. These same groups also tried to pressure Miller to end its sponsorship of the fair.

I did not follow up on that angle of the story, and now that Folsom season is upon us again, I decided to find out: Did Miller ever withdraw it sponsorship of the Folsom events? I say “events” because the Folsom Street Fair is organized by a nonprofit called Folsom Street Events that puts on a whole series of parties, fairs and other happenings throughout the summer, including the Up Your Alley Fair on July 27. Futhermore, was the explicit nature of Folsom Street Events’ free public festivals toned down after the uproar over my previous report?

Well, the only way to find out the answers to both of these questions was to go to the Up Your Alley Fair in person and see for myself.

Right off the bat, I noticed a big change from last year: Whereas at the 2007 Folsom Street Fair the beer booths all had big banners that said “Miller” and “MGD,”, this year at Up Your Alley the banners simply said “Ice Cold Beer” with no corporate branding at all. And for a brief moment I thought that Miller had indeed dropped its sponsorship of the fairs.

But when I got closer, I realized I was mistaken. Turns out that Miller was still involved in the fair, since companies are not granted the beer concession without being sponsors. And Miller Beer was still being sold. The difference was that this year they toned down their visible presence at the fair. They didn’t withdraw their sponsorship – they just made it less obvious. Which must have been a difficult decision for the company’s marketing department: The whole point behind sponsoring events like these is to get the opportunity for all the free adverstising and branding, by slapping your logo as big as possible throughout the event. But now, the big logo-banners were removed, and the only branding was on the small price-list sign.

But wait – what are all those other beers doing there? Could it be that Miller is not sponsoring the fair after all, and that it is simply one of many competing brands for sale?

A quick bit of research revealed the truth: Every single one of the beers offered for sale at the fair were in fact brands owned by Miller.

First of all, Miller Beer was bought by a multinational corporation and is now called SABMiller, and is based in London, not the US. Secondly, SABMiller owns dozens of other brands as well, including (as seen on the sign above) Pilsner Urquell and Leinenkugel’s (which I’d never heard of before).

Other signs showed Foster’s lager being for sale, but it turns out SABMiller owns the rights to Foster’s as well.

So, despite the apparent wide variety of different beers being offered, they’re still basically all Miller products.

Scenes like this are why Miller decided to tone down its corporate branding. In previous years, this “San Francisco handshake” would have featured a big Miller logo on the banner in the background (instead of the tiny Miller logo visible on the price list). In fact, I think it was photos like this from my previous report that convinced Miller to remove its oversized branding from the Folsom events.

But there’s no question that they remain sponsors: On Folsom Street Events’ own website, Miller is listed as a “Presenting Sponsor,” which is the highest level of sponsorship.

Furthermore, Miller decided to remove its logos from the beer cups as well, to forestall any more embarrassing photos like this one would have been. (Again, last year, I had several photos of Miiler Beer cups in embarrassing situations.

But I don’t think SABMiller is going to cave in to any further pressure to withdraw their sponsorship. After all, not only do they sponsor the Folsom Street Fair and the Up Your Alley Fair, but theyalso sponsor the much more extreme, paid-admission adults-only “Bay of Pigs” party, which I’m quite sure makes the public fairs look tame by comparison. If SABMiller has no qualms about events like that, then they certainly aren’t going to be scared off of the street fairs. Furthermore, Folsom Street Events issued a press release saying they weren’t going to allow the pressure from religious groups to dissaude them in any way, and that they’d fight to keep their sponsors.

So, I’d confirmed that Miller was still a main sponsor of the fair, and had exclusive rights to the beer concession. That answered my first question. But what about the next question on my list: Had the sexually explicit nature of the Folsom events been toned down at all from the previous year? Time to find out.

Wall-to-Wall Humanity

I’m posting this picture not because it shows anything interesting, but rather just to set the scene for what is to follow. The fair was packed. Wall-to-wall humanity for about three or four solid blocks.

There was absolutely no privacy anywhere, no out-of-the-way corner to hide. Just keep that in mind as you view the rest of the report. Everything shown in the following pictures happened in the midst of this crowd, not in a private area.

And remember that this fair is completely free, and open to the public without any admission charge, and is held on public city streets.

Oh, and this is your absolute last chance to turn back. Ready?

Total Toilet Pig

Shortly after arriving, I encountered my first evidence that the Up Your Alley Fair deserved its reputation. In plain view on the public sidewalk, a man in a helmet was performing oral sex on two men simultaneously, while just a few feet away two other men were going at it hot and heavy.

The man in the helmet had the words “Total Toilet Pig” written on his back, and a cup bearing the phrase “Got Piss?” which obliging passersby had partly filled with urine.

A man with a “FUCK” belt-buckle (and not much else) loomed close with his penis. Did he want a blowjob? As it turns out – no. He had other things in mind.

He let loose a stream of urine onto Total Toilet Pig’s neck.

He proceeded to give Total Toilet Pig a good soaking. Notice the color difference between his cup of beer and the liquid in Total Toilet Pig’s cup, confirming my suspicion that it was in fact urine.

Total Toilet Pig didn’t seem to mind. In fact, it looked like he was enjoying it – after all, he was a total toilet pig.

It was only after the stream of urine started to get all wobbly, spraying this way and that, that I realized I had leaned in rather too close in pursuit of the perfect picture, so I quickly backed up to avoid becoming an accidental total toilet pig myself.

I should have known this was on the agenda. When FUCK’s piss had slowed to a dribble, Total Toilet Pig turned and gave him a good cleaning.

Afterwards, as a digestif, Total Toilet Pig savored his cup of anonymous urine.

Whew! That was heavy. Time for some comic relief.

Hallelujah, It’s Raining (Se)Men

On Dore Alley itself (the street after which the fair was originally named – The Dore Alley Fair), a window overlooked the crowd below.

As I was walking past, a naked man appeared in the window and began masturbating. Hundreds of people on the street below took notice and gave him whoops of encouragement.

This public attention made him more and more excited and before long he began to ejaculate out the window.

I provide this close-up to prove, beyond any doubt, that he was indeed ejaculating onto the people on the sidewalk below.

Semen was raining down.

Spurt after spurt flew out of the window. I instinctively took a step back, but in truth I was too far away to get hit.

The crowd went wild. They cheered through his entire orgasm. The weirdest part of all was that he seemed to keep his eyes open the whole time.

Again, another close-up for the Doubting Thomases.

As it came to a close, the window sill was dripping semen.

After he was done and retreated inside after waving to his fans, another man looked out of the window to see who had gotten splattered (luckily, not me).

Where Were the Police?

After my Folsom Street Fair report last year, the question I got asked most often was: Where were the police? Isn’t public sex illegal in San Francisco? In order to stave off a similar barrage of questions this time around, I present the following pictures.

The police were there. You can see them at the upper left in this picture. Mostly they seemed to stay on the periphery.

There were several entrances to the fair, and a few police were stationed at most of them (though the one I entered through was unmanned). Here are three cops at a popular entrance on Folsom Street.

But in no case did I see any actual policemen inside the fair area (several city blocks). The closest I saw any cop to being “in” the fair was this one who stood about two feet inside the entrance.

Mostly they just stood around impassively. They didn’t even react to the many people there who wore faux police uniforms (such as the guy in the foreground).

I can only assume that the police were on order to not interfere witht the goings-on inside the fair area, however illegal they might otherwise be. Some of the sex acts shown on this page were within plain sight of policemen loitering nearby. Is it city policy to allow a temporary “law-free zone” inside the Up Your Alley and Folsom Street fairs? I don’t know. But it sure seems that way.

These guys were humping right up against a barrier that the police had installed earlier.

Feeling Horny

Right in the center of the street, a guy with devil horns was getting a frenzied blow job from a guy with a shaved head. They quickly drew a crowd of shutterbugs.

Some light testicle torture was next on the agenda.

Then he took matters into his own hands and pressed the guy’s face into his crotch as far as it would go.

Sausage, anyone?

Orgasm Dude

I happened upon this five-way encounter: three guys performing oral sex on two recipients.

Someone with a “Beer Nuts” hat walked by at that very moment – especially appropriate considering the next image below.

Suddenly, the man on the left started having a very vocal and very obvious orgasm.

Orgasm Dude moaned and groaned as everyone turned to look.

The man on the receiving end did his best to swallow at first…

But he then allowed the rest of the ejaculation to roam free in the open air.

Here’s a close-up from the previous photo, to dispel any doubts about what was going on.

He finished the job by hand.

A final close-up for those those who still cling to thoughts of “This can’t possibly be happening in public.”

The human face can be so expressive.

 
The guy to Orgasm Dude’s right reached for his penis…

…and slurped up any leftovers.

And where were the police during all this? Why, right next door! Smoking a big cigar. (Note: Fetish costume. Not actual police uniform.)

Many of the beneficiaries from the fair’s vendor proceeds were AIDS-related organizations. And various AIDS-themed booths were stationed around the fair – such as the San Francisco AIDS Foundation seen here on the left. And yet, right next door was another booth unapologetically selling “barebacking” porn videos. Since barebacking (having sex without a condom) is considered a major factor in the spread of AIDS in the gay community, one wonders if anyone noticed the inconsistency of the message. And considering that I did not see a single condom being used all day in any of the sexual encounters I witnessed, I doubted the efficacy of holding a fair like this to raise money for AIDS groups. It was almost like hosting a Gamblers Anonymous convention in a casino.

Crotch-cam

So much was happening so fast that I quickly became overwhelmed. Every time I paused to take a picture of some scene, I would notice out of the corner of my eye three other photo opportunities slipping away. Furthermore, a lot of the action seemed to be going on at crotch level, which wasn’t always clearly visible from normal camera-taking heights, in the crush of the crowd. Because of these factors, I eventually decided to set the camera shutter on “auto-repeat,” let my hand (holding the camera) dangle down by my hip, and just snap away at random as I passed through the crowd, without really seeing what I was photographing. It was only later, after I uploaded the pictures at home, did I browse through these “crotch-cam” shots to see what I captured. Most of them were blurry and at odd angles, but they did present an interesting view of the Up Your Alley Fair from crotch level. And so I present for you here, without captions, a selection of crotch-cam highlights, snapped at random:

Hernia sufferer or practitioner of scrotal inflation? Only his doctor knows for sure.

Piss Cop

Hello, what’s this? A man seems to be urinating on someone’s leg.

Why, he’s a New York City policeman. Or at least he’s dressed like one.

Something seemed odd about the way the urine was coming out of his penis – it didn’t shoot out completely straight, but emerged in three seperate streams or dribbles. I went in for a closer look.

Turns out the Piss Cop was a practitioner of a mild form of genital splitting, in which the urethra is cut open along the underside of the glans or penis.

I didn’t notice until after looking at these pictures later that the man on the right already had urine-soaked pants from a previous incident (on the insides of his legs).

I suppose his fetish must be “letting people walk up and piss on me.”

Put the Bone In

More window action: A naked guy (possibly the same one we saw earlier, or not – I couldn’t tell) appeared at a window overlooking the crowd holding a plastic bone in his hand. Can you guess where it’s headed?

He probed for an opening. The crowd below shouted encouragements.

This guy really takes the expression “getting boned” literally.

Successful insertion was followed by some vigorous wanking.

Windows 3.0

In yet a third defenestration from the same building, a short time later another man ejaculated (or at least tried to ejaculate) out the window onto the crowd below, as partiers on a nearby balcony watched. I was pretty far away at the time, and took this photo with a zoom lens, so I couldn’t see exactly how things turned out, sperm-wise.

And just to prove that this wasn’t some out-of-the-way corner with no one around: As you can see from this shot, the street below the windows was packed solid with people.

Pleased to Meet You

One of my “crotch-cam” shots captured the moment when one man walked up to another and introduced himself by bending down and…well, the picture explains it better than I ever could. I was standing just inches away when it happened.

I stepped back and raised the camera to see what would happen next. The two new friends then engaged in a more traditional “San Francisco handshake.”

After this introduction, he went down on his knees and got to business.

Notice the sign for the beer booth in the background. In previous years, it would have said “MILLER BEER,” leading to some unfortunate photo opportunities (unfortunate from Miller’s perspective). They were wise to tone down the visibility of their sponsorship.

Other photographers got interested as the action got hot and heavy.

After a while, the recipient emitted some noises that seemed to indicate he was starting to have an orgasm. He raised his bag to block his face while this was happening.

Luckily, in this case, the ejaculation remained well-contained inside a bodily orifice.

If only more people followed your lead, I wouldn’t have to keep dodging out of the way of these precious bodily fluids!

A parting kiss before we go on to Part 2…

Unlike the first part of this report, Part 2 is not about politics and sex and beer: it’s just about funny and interesting pictures. So you don’t have to brace yourself for more explicit scenes. Not that I’m saying this page is G-rated – far from it – but this half of the report is more of a lighthearted take on the Up Your Alley Fair.

Years from now, someone’s going to write their PhD thesis about this picture.

It’s a little hard to see, but this guy had the words “Decency Sucks” written on both of his arms.

Sometimes, testicles simply need adjustment.

And then there were the Mystery Huddles. All up and down the street, wherever I went in the fair, men would gather in small clusters and do…something. I could never quite figure out what the Mystery Huddles were for. Perhaps my mistake was thinking they were all for the same purpose. Maybe each one was unique. For example, from the motions of the participants, this one seemed have something to do with anal sex.

Frottage?

Sometimes a Mystery Huddle would part to reveal nothing much happening at all.

Let’s Play Dress-Up

The Up Your Alley Fair is also known for the creative fetish costumes worn by many of the participants. I’m not sure if people put on these outfits because they find them sexually arousing, or if they just like wearing Halloween costumes. Either way, here’s a selection of the many costume themes I spotted:

The “Boy Scout” look was very popular. Not sure why.

Then there was the “vaguely Hitlerian Boy Scout” look.

Here’s a Scout leader in “Troop 69″ wearing a utility kilt and hugging a Highway Patrolman.

Speaking of which: The next most popular look was “law enforcement.” All sorts of agencies were represented, from the California Highway Patrol…

…to the New York City Police Department (yes, this is “Piss Cop” shown in Part 1, stocking up his bladder for another soaking)…

…to a not-very-believable Los Angeles cop.

This was actually my favorite costume of all: Naked Hillbilly. The obsolete 2-megapixel camera – something only a real hillbilly would have – lent a perfect touch of authenticity.

Keep movin’, movin’, movin’
Though they’re disapprovin’
Keep them dogies movin’
Rawhide!

The classic ZZ Top look has mostly fallen out of fashion, but several practitioners were on hand to kickstart a revival.

Another popular theme was “high school athlete.” Here we have a pair of wrestlers…

Vinyl football player. (“69″ seems to be a common number.)

Cal shortstop.

For some reason, Gestapo dogs were in short supply compared to the packs at the Folsom Street Fair. These were the only two I saw.

The Horned One seemed strangely lonely.

Once, long ago, when you heard the words “gay men dressing up,” you’d think: drag queens. But those days are long gone. Drag is definitely passé, at least at Up Your Alley. The few drag queens at the event seemed wildly out of place.

Of course, that excludes the Sisters of Perpetual Indulgence, the Grand Dames of San Francisco, who were on hand as the security team.

Smoking? Horrors!

“Excuse me, I’m lost. Do you know where I can find the 1970s?”

Here’s a guy “transitioning” from drag queen to leather boy. Unfortunately, he seems to have gotten stuck right in the middle.

All the branches of the armed forces were represented: The Navy…

…The Air Force…

… and, in a sense: The Army.

There were so many real erect penises bobbing around that there wasn’t much of a need for a guy in a penis costume.

Speaking of which: remember “Orgasm Dude” from Part 1, who had his penis in two different mouths within a short period of time? Well, here he is with his penis in yet a third mouth, just a few minutes before that scene. Maybe I should have called him Mr. Sexual Ecosystem.

“Consent. Submit. Indulge.” Advice that everyone already seems to be following.

I like the expression of the guy in the foreground. “La de da, nothing happening here….”

Above the crowd in a different building on Folsom Street, butts were presented out the window for a good spanking.

Thwack!

The only female I saw experiencing sexual pleasure (aside from a few ladies being mildly flogged) was this woman who seemed to have something resembling an actual orgasm while engaging in some very dirty dancing. I couldn’t really tell if they had holes in their pants or if they were just doing some brisk rubbing.

I didn’t see any overt politics in evidence – aside from this one Obama button.

The rest of the pictures below I will present without captions, as a sort of slideshow of what you would have seen as you strolled through the Up Your Alley Fair if you tried not to notice all the sex.

Acest articol este un pamflet ! Stilul Times New Roman